Lilia Snegureac: guvernarea noastră idee nu are de democraţie

Lilia Snegureac, secretar al Platformei Societăţii Civile „Pro-Europa”; susţine că actuala guvernare nu are idee ce înseamnă democraţie, instituţii democratice şi nici nu ştie să poarte un dialog politic şi social. Lilia Snegureac a declarat la dezbaterea publică „Guvernarea pro-europeană: „chinurile facerii” şi calitatea societăţii în rol de „moaşă”, organizată de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova, că actualii guvernanţi au folosit societatea civilă în campania electorală.

„Dacă în societăţi cu adevărat democratice, societate civilă este ascultată, este auzită, este consultată şi nu doar sporadic, atunci la noi societatea civilă încearcă să facă multe lucruri şi eu am senzaţia că până la alegeri, dar şi după, societatea civilă a fost pur şi simplu utilizată. A fost folosită în interesele cuiva şi poate aş spune ceva dur, dar aşa şi ne trebuie pentru că nu am putut gestiona lucrurile într-o altă manieră”, a declarat Lilia Snegureac.

Secretara platformei a menţionat că într-o mare măsură societatea civilă este dispersată şi o soluţie în acest sens este să se facă front comun pentru a încerca să fie schimbate lucrurile. Lilia Snegureac a mai spus că există lege şi există democraţie, iar faptul că aceste lucruri nu se respectă, stârneşte valuri de nemulţumiri în rândul cetăţenilor care ar putea să se transforme în proteste. În opinia sa, în cazul protestelor există pericolul ca anumite părţi interesate să se folosească de situaţie şi să lanseze provocări.

Dezbaterea publică cu tema: „Guvernarea pro-europeană: „chinurile facerii” şi calitatea societăţii în rol de „moaşă”, este ediţia XXXVII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

  • lilia snegureac despre societatea civila.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.