Liderul transnistrean a dispus liberalizarea circulaţiei peste Nistru
Liderul administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat un decret pentru liberalizarea circulaţiei între cele două malurile ale Nistrului, transmite Info-Prim Neo.
O altă dispoziţie semnată de Şevciuk vizează îmbunătăţirea prestaţiei părţii transnistrene în forţele trilaterale de menţinere a păcii în Zona de Securitate, anunţă serviciul de presă al liderului transnistrean.
Evgheni Şevciuk a solicitat rezolvarea problemelor cu care se confruntă pacificatorii transnistreni şi să se facă achiziţii de echipamente inginereşti pentru amenajarea posturilor de control ale forţelor de pacificare.
Totodată, liderul nou ales din regiune a dispus mai multe controale la instituţiile medicale din regiune şi modificări în activitatea băncilor transnistrene.