Liderul PL aşteaptă să fie arestat
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, se aşteaptă că autorităţile vor începe să aresteze politicieni de opoziţie. El a făcut declaraţia la o conferinţă de presă luni, 8 iunie, la care PL a supus criticii un film despre protestele din 7 aprilie, difuzat de către staţia privată NIT, duminică, 7 iunie. Ghimpu crede că filmul intitulat: „Atac asupra Moldovei” este difuzat pentru a pregăti opinia publică de eventuale arestări ale politicienilor de opoziţie, transmite Info-Prim Neo.
În documentar sunt intervievaţi doar preşedintele Vladimir Voronin, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Artur Reşetnicov şi procurorul general, Valeriu Gurbulea. În film se încearcă să se acrediteze ideea că protestele violente din 7 aprilie ar fi fost dirijate fie de partidele de opoziţie, fie de organizaţii politice din România, dar nu se aduc acuzaţii directe. Mihai Ghimpu şi vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, au spus că autorii nu le-au cerut opinia, deşi ambii sunt arătaţi în film.
„Au făcut tot ce-au vrut din republica aceasta,” a spus Ghimpu despre comunişti. „Şi acum, când s-au trezit că ne-am folosit şi noi de un drept de care ei s-au folosit în 2000, au găsit vinovate de lovitură de stat partidele de opoziţie”, a spus el având în vedere declanşarea alegerilor anticipate. „Unde s-a mai văzut în lume ca procurorul general, care este responsabil de supravegherea anchetei, să dea note înainte de a se încheia această anchetă?”, s-a întrebat preşedintele liberal.
„Urmează să consultăm instituţiile europene: ce fel de alegeri libere vom avea noi, promise de comunişti instituţiilor europene şi până la 5 aprilie, şi acum”, a spus liderul PL, exprimându-şi îndoiala că autorităţile vor putea organiza alegeri libere şi corecte.
Primarul de Chişinău şi vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, a spus că în film sunt prezentate interceptări din convorbiri de-ale sale la telefon, care au fost trucate. „Ceea ce s-a făcut în materialul denigrator la postul de televiziune respectiv înseamnă o încălcare gravă a oricăror reguli, nu numai jurnalistice, dar şi a drepturilor omului”, a spus Chirtoacă. „Interceptarea unor convorbiri telefonice în mod ilegal arată că nu mai există limită în R. Moldova. Prin modificarea convorbirilor telefonice orice persoană poate fi acuzată de orice”, a spus primarul general.
O altă figură-cheie din PL, Corina Fusu, a declarat la conferinţă că: „A fi jurnalist sau instituţie media nu înseamnă a fi killer, nu înseamnă a fi propagandist. La întâlnirea cu fracţiunea PL din Parlament, la adresarea noastră ca „Teleradio-Moldova” să ofere spaţiu egal tuturor opiniilor, tuturor actorilor politici, Vladimir Voronin a spus clar: nu, nu şi nu”.
Rapoarte de monitorizare a televiziunilor din Chişinău, efectuate de Asociaţia Presei Electronice (APEL), atestă că postul NIT a favorizat autorităţile şi politicienii din PCRM şi a denigrat opoziţia politică până şi după alegerile din 5 aprilie.