Liderul AMN lansează iniţiativa pentru urgentarea semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră

Liderul Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urecheanu, a lansat iniţiativa de colectare a semnăturilor cetăţenilor nemulţumiţi de refuzul autorităţilor R. Moldova de a semna cu România Convenţia privind micul trafic la frontieră. Anunţul a fost făcut miercuri, 30 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Serafim Urecheanu, semnarea convenţiei în cauză ar aduce beneficii populaţiei, dar şi ar consolida relaţiile dintre R. Moldova cu România şi cu UE. Liderul AMN afirmă că mai multe persoane s-au adresat formaţiunii după ajutor. Cetăţenii din localităţile din prejma frontierei de pe Prut şi-au câştigat mai mulţi ani existenţa prin exportarea produselor agricole în România. Acum sunt lăsaţi să supravieţuiască cu salarii şi pensii mizere. Pe de altă parte, oameni de afaceri şi-au procurat case şi locuinţe în această zonă în speranţa de a avea posibilitate să-şi promoveze afacerile în UE. Nesemnând Convenţia, comuniştii şi-au umilit cetăţenii propriei ţări, au mai demonstrat o dată în plus că nu şi-au dorit niciodată integrarea în UE şi că tot ce au declarat la acest capitol a fost minciună pentru a obţine mai multe voturi, a menţionat liderul AMN. „Constat cu regret că Guvernul de la Chişinău, chiar şi după ultima schimbare la faţă, refuză să semneze această convenţie cu Guvernul de la Bucureşti, sfidând UE şi prejudiciind interesele cetăţenilor moldoveni din localităţile vizate direct de această Convenţie”, a declarat Urecheanu. Preşedintele AMN şi-a exprimat convingerea că, odată ce-i vor fi prezentate semnăturile, Guvernul se va simte obligat de propriii cetăţeni să semneze convenţia. Serafim Urecheanu a reiterat că AMN este o formaţiune proeuropeană şi a încercat de mai multe ori să propună ca legislativul să includă în ordinea de zi chestiunea privind depunerea cererii oficiale de aderare la UE. „De fiecare dată comuniştii au blocat această iniţiativă, ceea ce demonstrează că scopul lor nu este integrarea în UE. În acelaşi timp, sunt atraşi de creditele, granturile primite din occident, cât şi de banii câştigaţi de cetăţenii R. Moldova”, a declarat sursa citată. Proiectul Convenţiei privind micul trafic la frontieră a fost înaintat de către Guvernul României Guvernului R. Moldova la 25 martie curent. Proiectul prevede că cetăţenii moldoveni care locuiesc în perimetrul a 30 km de la frontiera cu România vor putea călători în ţara vecină fără vize, în baza unui permis special valabil până la cinci ani. Tot la 30 aprilie, o altă formaţiune politică - Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunţat că va organiza la 11 mai în 13 raioane ale republicii întruniri cu cetăţenii în sprijinul urgentării semnării Convenţiei privind micul trafic la frontieră. Acţiunile au drept scop sensibilizarea opiniei publice, a declarat într-o conferinţă de presă liderul PLDM, Vlad Filat. La finalul întrunirilor vor fi adoptate rezoluţii prin care participanţii vor cere urgentarea semnării convenţiei, rezoluţii care vor fi înaintate Guvernului. Pentru data de 25 mai partidul preconizează o amplă manifestare populară cu acelaşi scop.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.