Liderul Acţiunea 2012 susţine că a primit interdicţie de a intra în Republica Moldova

Preşedintele executiv al Platformei unioniste „Acţiunea 2012”, cetăţeanul român George Simion, susţine că a primit marţi, 16 decembrie, interdicţie de a intra pe teritoriul Republicii Moldova, situaţie care a fost rezolvată după aproape 10 ore. Acesta crede că nu a fost lăsat să treacă hotarul din cauza criticilor pe care le-a lansat la adresa autorităţilor de la Chişinău.

La o conferinţă de presă la IPN, George Simion, a povestit că, marţi dimineaţa, s-a pornit din Bucureşti spre Chişinău. Ajuns la Vama Leuşeni, poliţiştii de frontieră ai Republicii Moldova l-au anunţat că are interdicţie de a intra pe teritoriul ţării, prezentându-i copia unei decizii în acest sens, fără însă să-i ofere şi motivaţia. S-a întors la Iaşi, după care a încercat din nou să treacă frontieră, pe la ora 16.00, şi a reuşit. De această dată, nimeni nu i-a vorbit despre vreo interdicţie.

„Această decizie este un abuz clar. Această decizie este felul în care statul Republica Moldova s-a purtat cu mine. Abuzurile autorităţilor Republicii Moldova trebuie să înceteze”, a spus George Simion. Preşedintele asociaţiei a menţionat că va contesta decizia la Curtea de Apel. Acesta a mai spus că, din 2015, intenţionează să se stabilească la Chişinău, unde va conduce o organizaţie neguvernamentală care se va ocupa de monitorizarea încălcărilor democratice şi încălcărilor drepturilor omului.

Claudia Ioviţă, membră a asociaţiei, a spus că pentru tinerii care au luptat pentru democraţie în aprilie 2009 nu pot fi închise graniţele. Un alt membru, Vlad Bileţchi, a spus că preşedintelui executiv al asociaţiei i s-a încălcat dreptul la informare, deoarece potrivit legislaţiei, decizia care i-a fost înmânată la vamă trebuia să fie însoţită de partea motivată. Acesta a menţionat că vor fi solicitate explicaţii din partea Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Ultima dată, George Simion a mai fost în Republica Moldova pe 30 octombrie.

  • george simion despre interdictia de a intra in tara.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.