Liderii politici s-au întrunit în şedinţă, fără rezultate
Cei trei lideri ai partidelor de la putere s-au întrunit în şedinţă vineri seara, 1 martie, dar nu au ajuns la un consens. Despre aceasta au comunicat jurnaliştilor preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, şi cel al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, transmite Info-Prim Neo.
Marian Lupu a declarat că PDM a insistat pe „varianta zero”: demisia premierului şi a preşedintelui Parlamentului. PDM nu va mai vota pentru candidatura lui Vlad Filat la funcţia de prim-ministru. Marian Lupu susţine că în cadrul şedinţei şi PL a expus aceeaşi intenţie.
Vlad Filat nu a făcut declaraţii pentru presă.
Preşedintele PDM admite că până luni liderii celor 3 partide ar putea să se mai întâlnească. Marţi, 5 martie, Parlamentul are şedinţă plenară. În cadrul acestei şedinţe este de aşteptat că se va examina propunerea comuniştilor de a acorda vot de neîncredere Guvernului Filat.