Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) din nou au ieşit de la şedinţa Consiliului Alianţei fără rezultate. Atât preşedintele PDM, Marian Lupu, cât şi preşedintele PLDM, Vlad Filat au declarat că Alianţa urmează să muncească, iar preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că nu se doreşte să fie identificată o soluţie, făcând aluzie că de vină este PDM şi PLDM „care au ceva de împărţit”, notează Info-Prim Neo. „Partidul Liberal nu votează nicio candidatură venită din afara Alianţei, pentru că aceasta înseamnă un conflict şi mai mare. Trebuie să găsim soluţia. Soluţii există, numai să dorim. Se spune de fiecare dată că noi nu avem voturile necesare. Toată lumea ştie că nu avem voturi, dar trebuie să căutăm o soluţie. Dar noi ce căutăm? Căutăm pe necuratu’n popuşoi”, a spus Mihai Ghimpu. Preşedintele PL a declarat că, pe de o parte, există probleme în Alianţă, „este gălăgie, scandaluri, dar AIE trebuie să se aşeze şi să găsească soluţia”. Mihai Ghimpu a mai spus că există probleme între PLDM şi PDM, „însă PL nu este avocatul acestora pentru a-i împăca”. Marian Lupu a spus că în şedinţă au fost trasate căile posibile care ar duce la alegerea şefului statului şi evitarea alegerilor anticipate, însă nu a oferit mai multe detalii. „De aici încolo fiecare are misiunea sa în această direcţie. A fost o discuţie bună, mai departe trebuie să muncim. Dar sunt paranteze care pot fi deschise şi sunt paranteze care nu pot fi deschise”, a spus Marian Lupu. Liderul PDM a mai afirmat că invitaţia care a fost lansată comuniştilor din partea AIE rămâne în vigoare. Vlad Filat a menţionat că în cadrul şedinţei s-a făcut un schimb de opinii care trebuie de făcut în cadrul AIE în Parlament şi Guvern. „Continuăm să muncim. Alte detalii nu pot oferi. Dar noi suntem în continuare de părerea că trebuie să aibă loc o dicuţie între cele patru partide”, a spus Vlad Filat. Liderul PLDM a spus că până la alegerea preşedintelui a rămas nu mult timp, dar suficient. Până la alegerea şefului statului au rămas două săptămâni. Aceasta va avea loc pe 18 noiembrie.