Lideri ai partidelor extraparlamentare despre şansele de a câştiga alegerile

Partidele extraparlamentare, care nu au bani, au şanse minime de a accede în viitorul parlament. Declaraţii în acest sens au fost făcute de către preşedintele Partidului „Forţa poporului” , Nicolae Chirtoacă, şi preşedintele mişcării „Uniunea centristă”, Mihai Petrache, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

Nicolae Chirtoacă presupune că partidele cu bani mulţi vor corupe alegătorii cu produse alimentare şi de primă necesitate, iar aceştia se vor lăsa uşor corupţi.  „Alegătorul nostru nu are rezistenţă, nu este călit, este corupt moral şi spiritual. Nu avem o societate care să se opună fenomenului de cumpărarea a voturilor”, a argumentat Chirtoacă.

Totuşi, liderul partidului „Forţa poporului” mai are o speranţă în aşa numitul vot protestatar. „Votul protestatar va juca un rol important în această campanie electorală. Există un segment din alegători care vor să voteze pentru partidele care sunt pentru integrarea europeană, însă sunt dezamăgiţi de prestaţia celor din coaliţia de guvernare. Astfel, acest segment va căuta alte formaţiuni politice de dreapta pentru a le da votul lor. Din păcate, partidele extraparlamentare de dreapta nu s-au mobilizat pentru acest vot , iar aceasta ar putea conduce la absenteismul unui anumit segment de alegători, fapt ce va favoriza partidele de stânga”, a conchis Nicolae Chirtoacă.

Mihai Petrache este mai pesimist şi susţine că „un partid extraparlamentar se confruntă cu aceleaşi probleme cu care se confruntă toţi cetăţenii din Republica Moldova, în special corupţia”. Petrache crede că partidele extraparlamentare, practic, nu au nicio şansă, iar „campania electorală din această toamnă va fi una plină de abuzuri, coruperi ale alegătorilor şi constrângeri”.

Cei doi lideri au confirmat că partidele pe care le conduc vor participa la alegerile din 30 noiembrie. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.