Licitaţiile pentru completarea rezervelor de stat cu grâu alimentar vor continua la 10 august

La 10 august curent Guvernul va organiza cea de-a doua licitaţie republicană pentru completarea rezervelor materiale de stat cu grâu alimentar. Dacă nu vor exista oferte în volum necesar, ca în cazul primei licitaţii, grâul va fi achiziţionat din exterior. Decizia aparţine Comisiei pentru situaţii excepţionale. Rapoartele oficiale privind aprovizionarea ţării cu grâu şi făină constată, pentru moment, o stabilitate în ce priveşte securitatea alimentară a Moldovei, neexistând motive pentru declararea unei stări de criză. Potrivit oficialilor, pe piaţa mondială preţurile la grâu s-au stabilizat şi au tendinţă de micşorare. Autorităţile consideră că nu există temei pentru scumpirea pâinii, în pofida faptului că recolta de grâu în ţară este de 2 ori mai mică decât în anul trecut. Premierul Vasile Tarlev afirmă că majorarea artificială a preţurilor la pâine este neargumentată din punct de vedere economic şi chiar mai mult - inumană. Prim-ministrul a dispus Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei să monitorizeze corectitudinea formării preţurilor la pâine în ţară, iar preşedinţilor de raioane să colaboreze mai activ cu companiile de panificaţie în vederea asigurării importului de grâu şi făină la preţuri rezonabile, fără intermediari. Preţul de achiziţie a grâului alimentar pentru rezerva de stat este de 3000-3200 lei pentru o tonă grâu alimentar, în funcţie de cantitatea glutenului. Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare planifică să achiziţioneze în rezerva de stat 50-55 mii tone de grâu. Importul pe piaţa internă de grâu, făină, pâine şi produse de panificaţie, orz, furaje a fost eliberat de taxa vamală şi TVA. Experţii estimează că Moldova va fi nevoită să cumpere în acest an din exterior până la 260 mii tone de grâu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.