Licitația pentru taxarea electronică în transportul public din Chișinău, anulată

Licitația prin care urma să fie selectată compania care să implementeze sistemul de taxare electronică în transportul public din Chișinău a fost anulată, transmite IPN.

Informația apare pe site-ul achiziții.md, unde se precizează că motivul anulării are legătură cu „demisiile președintelui și vicepreședintelui grupului de lucru”. Licitația ar fi urmat să se încheie pe 9 iulie.

Într-o conferință de presă susținută pe 8 iulie, liberalul Dorin Chirtoacă, fost primar de Chișinău, a solicitat anularea licitației, precizând că aceasta urma să fie făcută prin fraudă. Liberalul a precizat că între caietul de sarcini aprobat de Consiliul municipal Chișinău și cel adoptat de comisia de licitație sunt mari diferențe.

Dorin Chirtoacă a mai spus că din comisia de licitație au făcut parte Nistor Grozavu și Victor Chironda, ambii figurând ca martori în procesul parcărilor cu plată, în care este inculpat.

Încă din anul 2010, Primăria Chișinău anunța că, cel târziu în 2012, locuitorii capitalei nu vor mai trebui să cumpere bilete de la taxator, pentru că vor achita costul călătoriei cu un card electronic. În repetate rânduri, autoritățile au anunțat termene noi. Pe 9 iulie 2019 era fixată ultima zi în care companiile interesate să implementeze sistemul puteau depune caietul de sarcini pentru participarea la licitație.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.