Liceul „Mihail Lomonosovˮ din municipiul Bălți are o sală de sport renovată. Donația, în valoare de 118 de mii de dolari, care include renovarea vestiarelor și a dușurilor, face parte din eforturile comune ale Guvernului SUA, Organizației Internaționale pentru Migrație și ale autorităților locale de a promova coeziunea socială între refugiații ucraineni și comunitățile gazdă, transmite IPN.
Instituția are printre cadre didactice un profesor ucrainean refugiat și este liceul din municipiul Bălți cu cel mai mare număr de elevi ucraineni – 14 copii care, alături de colegii lor, vor face activități sportive de echipă și antrenamente pentru competițiile locale și naționale în spațiul renovat. Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a spus că, datorită acestui sprijin, toți elevii vor putea studia în condiții sigure și confortabile.
„Astăzi, aici, avem cu toții aceleași sentimente: bucurie și entuziasm. Liceul are o sală de sport nouă, complet renovată: reparată, vopsită cu pereți și tavan alb, iluminat excelent, uși noi. Dezvoltarea educației fizice și a sportului nu este mai puțin importantă decât sălile de clasă luminoase și cele mai moderne echipamente informatice”, a declarat directoarea liceului Valentina Ivanova.
„Statele Unite sunt mândre să sprijine îmbunătățirile aduse Liceului Lomonosov, ca parte a asistenței noastre pentru comunitățile moldovenești care găzduiesc refugiați ucraineni. Sunt atât de impresionată să văd cum comunitatea școlară de aici a găzduit refugiații ucraineni. Acesta este un exemplu frumos al ospitalității și generozității Moldovei”, a declarat șefa adjunctă a misiunii Ambasadei SUA, Daniela DiPierro.
„Sper ca aceste facilități să încurajeze sentimentul de comunitate, astfel încât refugiații ucraineni care frecventează școala să se simtă ca acasă aici, alături de sutele de elevi moldoveni. Am fost încurajat de cuvintele primarului din Bălți, Alexandr Petkov, atunci când a vorbit despre copiii ucraineni de la Liceul Lomonosov ca despre „copiii săi”. Investiția OIM în aceste lucrări de renovare nu ar fi fost posibilă fără a se putea baza pe donația generoasă a Guvernului Statelor Unite. Avem mai multe proiecte în Bălți și colaborăm cu municipalitatea pentru a evalua alte oportunități”, a declarat șeful misiunii OIM Moldova, Lars Johan Lönnback.
Donația a fost posibilă cu suportul financiar al Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație al Departamentului de Stat al SUA, în cadrul proiectului „Contribuția PRM la Apelul Regional OIM pentru Ucraina și țările vecine ‒ 2023”, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație în Republica Moldova.