Liceul din satul Răzeni are o cantină renovată

Cantina Liceului „Ion Pelivan” din Răzeni, raionul Ialoveni, a fost renovată şi reutilată. La evenimentul de inaugurare a participat şi premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, renovarea a fost efectuată după ce acum 3 luni Iurie Leancă a vizitat liceul şi s-a discutat despre necesitatea de a reconstrui cantina. Atunci premierul a apelat la Asociaţia de prietenie Japonia-Moldova-Ucraina, care a venit cu o donaţie de peste 700 de mii de lei în acest scop. În total pentru realizarea proiectului a fost nevoie de peste un milion de lei. Pe lângă asociaţia japoneză, financiar s-a implicat şi Consiliul raional Ialoveni, dar şi liceul.

Primarul satului Răzeni, Ion Creţu, a anunţat că administraţia locală planifică  izolarea termică a clădirii liceului şi achiziţionarea unui cazan pe biomasă. Suma necesară se cifrează la 5,2 milioane de lei, resurse financiare fiind deja identificate.

În liceul din Răzeni studiază peste 800 de elevi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.