Licența magazinelor Duty Free din regiunea transnistreană a fost suspendată

Licența pentru activitatea magazinelor Duty Free de pe teritoriul regiunii transnistrene a fost suspendată. Președintele Igor Dodon a declarat, într-o conferință de presă, că, până zilele trecute, „a existat o chemă de contrabandă prin magazinele Duty Free din Transnistria”, IPN.

Potrivit lui Igor Dodon, există prevederile legale introduse în 2015 de către guvernul precedent și majoritatea parlamentară, prevederi care permiteau activitatea acestor magazine. Președintele spune că Parlamentul, în regim de urgență, va modifica legislația pentru a anula „această schemă creată în 2015”.

Într-o notă informativă primită de la organele de anchetă privind activitatea magazinelor Duty Free, desecretizată de către prim-ministra Maia Sandu, se arată că mai multe produse care se vând în magazine ajung ilegal pe teritoriul țării. Tot acolo se menționează despre scheme organizate în regiunea transnistreană cu țigări cumpărate din magazinele Duty Free, care ajungeau prin contrabandă în UE, precum și despre prejudiciile aduse statului din cauza impozitelor prea mici plătite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.