Liceele din Moldova vor fi asigurate cu soft-uri educaţionale şi în anul viitor
50 de licee din ţară au fost asigurate cu soft-uri educaţionale la 4 discipline în anul curent, urmare a realizării unui proiect-pilot, a comunicat în cadrul unei şedinţe la Preşedinţie, ministrul Educaţiei şi Tineretului, Victor Ţvircun.
Ministrul a menţionat că în anul viitor se prevede continuarea acestui proiect, care se înscrie în măsurile efectuate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programul Naţional „Satul Moldovenesc” la compartimentul accesului tuturor copiilor din localităţile rurale la educaţie şi instruire.
Preşedintele RM, Vladimir Voronin, a menţionat importanţa implementării la scară largă a soft-urilor educaţionale în instituţiile de învăţământ din ţară. Preşedintele a subliniat necesitatea identificării unor surse în vederea dinamizării procesului de reabilitare a instituţiilor preşcolare şi preuniversitare, a căminelor culturale şi bibliotecilor din localităţile rurale.
Potrivit lui Victor Ţvircun, în ultimii 3 ani numărul instituţiilor preşcolare a sporit de la 1100 până la 1356 şi pentru prima dată în ultimii 15 ani grădiniţele au fost asigurate cu material didactic, literatură artistică şi jucării. De asemenea, pentru prima dată în ultimii 20 de ani instituţiile de învăţământ preuniversitar au fost dotate cu echipament la toate disciplinele de studii.
Toate liceele din ţară sunt la moment conectate la Internet şi dispun de clase de calculatoare de performanţă, a precizat Victor Ţvircun.