Liceele din capitală rămân fără elevi

În timp ce pentru a fi admişi la liceele de peste hotare elevii moldoveni au nevoie de medii mai mari de 9, înscrierea în liceele din Chişinău se face şi în baza unei note de 5. Chiar şi aşa, 30 de licee din capitală nu au clase paralele, transmite Info-Prim Neo. Potrivit şefei Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda- Tverdohleb, din cele 83 de licee din capitală în 30 la începutul anului şcolar nu au fost formate clase paralele din cauza numărului redus de elevi. „Сopiii aleg să studieze la şcolile profesionale în detrimentul instituţiilor cu ciclul de bacalaureat. Astfel, este pentru prima dată când ne ciocnim cu o atare situaţie. Chiar şi la licee clasice, care sunt numai 2 în capitală, fără ciclul gimnazial, se completează cu greu 3 clase, pe când înainte erau 5-6 clase”, a declarat Tverdohleb. Şi în suburbiile capitalei situaţia nu este mai bună. La Budeşti nu este nicio clasă de liceu. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a menţionat că este o greşeală comisă cu 20 de ani în urmă, când s-au deschis foarte multe licee, iar acum, având în vedere situaţia demografică, acestea rămân fără elevi. Astfel, o parte din ele vor purta în viitorul apropiat denumirea de licee incomplete sau pe cale de dispariţie. „Nu este normal să avem licee cu 2 denumiri, completă/ incompletă sau pe cale de dispariţie. Lucrurile trebuie modificate în timp, să nu fie aplicate metodele şoc, când părinţii trebuie să se gândească cum să procedeze, unde să se mute cu traiul ca să fie mai aproape de instituţiile de învăţământ. Nu văd cum va fi explicată situaţia parinţilor şi profesorilor că nu mai sunt clase în licee”, a declarat Dorin Chirtoacă. Reţeaua instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova cuprinde 1460 de instituţii de învăţământ preuniversitar, 1400 de instituţii de învăţământ preşcolar, 66 de instituţii de învăţământ secundar profesional, 46 de colegii şi 34 de universităţi (19 de stat şi 15 private).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.