Libertatea circulaţiei trebuie să fie una dintre primele subiecte pe agenda negocierilor în problematica transnistreană, Victor Osipov

Autorităţile Federaţiei Ruse salută noua abordare a guvernării de la Chişinău în problematica transnistreană şi spun că, până acum, comunicarea a fost rigidă şi deloc productivă. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov, la un briefing vineri, 26 martie, după o vizită de lucru la Moscova, la 23 şi 24 martie, transmite Info-Prim Neo. Victor Osipov a remarcat că, în cadrul întrevederii cu Serghei Vinokurov, şeful direcţiei relaţii externe a administraţiei preşedintelui Dmitri Medvedev, oficialul rus a accentuat necesitatea de intensificare a contactelor umanitare între Rusia şi Moldova, de conlucrare a reprezentanţilor societăţii civile şi a experţilor în diferite domenii. „Experţii din Federaţia Rusă vin mai des în Moldova şi este bine ca aceste contacte să se multiplice, iar pentru aceasta trebuie să trimitem un semnal clar”, a declarat Victor Osipov. Vicepremierul pentru reintegrare a mai spus că oficialii ruşi, printre care şi viceministrul afacerilor externe Grigori Karasin, au apreciat pozitiv măsurile de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol. „Ei au susţinut ideea elaborării unei poziţii strategice a autorităţilor Republicii Moldova în ceea ce priveşte reglementarea transnistreană, care ne-ar ajuta ca toţi factorii regionali să vorbească cu aceeaşi voce şi la aceeaşi temă. Acest document strategic din partea autorităţilor moldovene ar clarifica poziţiile şi previziunile pentru un parcurs în contextul reglementării transnistrene”, a subliniat Victor Osipov. La Moscova a fost abordată şi problema circulaţiei persoanelor în regiunea transnistreană. „Am pus accentul pe punctul care se conţine şi în acordul privind principiile de reglementare a conflictului armat, semnat în 1992 de preşedintele Republica Moldova şi cel al Federaţiei Ruse, care obligă părţile să asigure libertatea de circulaţie a persoanelor. Noi ştim ce să întâmplă în acest domeniu în raioanele de est, cu atâtea posturi, servici vamale, grăniceri, poliţie, pacificatori etc. Trebuie să constatăm cu regret că unul din punctele esenţiale ale documentului până acum nu se îndeplineşte. Partea moldoveană consideră că tema libertăţii circulaţiei persoanelor trebuie să fie una dintre primele pe agenda negocierilor politice”, a subliniat Victor Osipov, precizând că şi interlocutorii ruşi au susţinut acest lucru. La Moscova s-a făcut şi o planificare a procesului de negocieri, care prevede reuniuni bilaterale nu mai rar decât o dată pe lună, iar în format 5+2 nu mai rar decât o dată în trei luni. Întrebat dacă partea transnistreană a fost consultată la acest subiect, vicepremierul a răspund că „Iastrebceak (Vladimir Iastrebceak , reprezentantul Tiraspolului în procesul de negocieri - n.r.) are astfel de consultaţii, cei drept nu cu toţi şi, de aceea, nu este situaţia când trebuie să întrebăm cealaltă parte”. Cu referire la reuniunea informală în format 5+2 de la Astana, planificată pentru sfârşitul lunii mai, Victor Osipov a spus că încă nu a fost stabilită data exactă la care aceasta va avea loc. „Continuăm consultările. Este important efortul părţilor pentru a ajunge la reluarea negocierilor cu o agendă consistentă, care să ţină cont de aspecte politice ale soluţionării diferendului”, a conchis Victor Osipov.
  • victor osipov despre libertatea circulatiei persoanelor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.