Liberalii spun că există o cale, nu şi dacă vor merge pe ea
Şedinţa Curţii de Apel Bălţi în cauza privind validarea mandatului primarului de Chişinău ar putea avea loc până la sfârşitul acestei săptămâni, a declarat pentru Info-Prim Neo juristul PCRM, Sergiu Sârbu. Pe de altă parte, reprezentantul PL în instanţă, Ion Casian, susţine că există o cale de atac a deciziei Curţii Supreme de Justiţie de strămutare a dosarului la Bălţi, dar nu a precizat dacă liberalii vor merge pe ea sau nu.
Sergiu Sârbu spune că, deocamdată, nu a fost anunţat referitor la desfăşurarea şedinţei, dar aceasta poate avea loc în orice moment. Cel mai probabil, instanţa se va pronunţa până la finele acestei săptămâni, a spus deputatul comunist.
Reprezentantul PL, Ion Casian, solicitat de Info-Prim Neo, a declarat că decizia Curţii Supreme de Justiţie de strămutare a dosarului la Curtea de Apel Bălţi poate fi atacată. Se poate depune o cerere de revizuire a hotărârii tot la CSJ.
Primarul Dorin Chirtoacă, solicitat de jurnalişti în cadrul unui eveniment, a declarat că avocaţii PL vor întreprinde toate căile legale ca dosarul să fie întors la Curtea de Apel Chişinău.
Judecătoria sectorului Centru a validat mandatul primarului Dorin Chirtoacă încă la 23 iunie, dar PCRM a făcut recurs la Curtea de Apel Chişinău. Ulterior, PCRM a cerut Curţii Supreme de Justiţie, iar instanţa a acceptat, strămutarea dosarului la Curtea de Apel Bălţi. Comuniştii şi-au motivat demersul prin faptul că judecătorii de la Curtea de apel Chişinău iau decizii politice.
Dorin Chirtoacă a câştigat la limită turul doi de alegeri în municipiul Chişinău, obţinând 50,6% din voturile liber exprimate. Contracandidatul său comunist, Igor Dodon, şi echipa PCRM contestă rezultatele alegerilor, cerând alegeri repetate.