Liber la vânat porumbei din 20 august
În perioada 20 august – 13 noiembrie va fi deschis sezonul pentru vânatul porumbeilor, cu excepţia porumbelului de scorbură. Tot de la 20 august, dar până la 31 decembrie, va fi permis vânatul raţelor, lişiţelor, găinuşelor de baltă şi culicilor.
Decizia privind reglementarea vânătorii în sezonul 2011- 2012 a fost aprobată de Guvern în şedinţa de miercuri, 20 iulie, transmite Info-Prim Neo.
Vânatul de gâşte (cu excepţia gâştei cu gât roşu) se va permite între 1 octombrie şi 15 ianuarie, a iepurilor – între 4 decembrie şi 15 ianuarie, iar a mistreţilor – între 20 noiembrie şi 31 decembrie.
Vânatul unui şir de specii de animale, precum cerbul pătat, elanul şi căpriorul, dar şi vânatul de potârniche, se interzice pentru întreg sezonul de vânătoare.
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a solicitat în contextul discuţiei asupra hotărârii respective să fie revăzute termenele la vânatul mistreţilor. Potrivit ministrului, agricultorii din raionul Căuşeni au semnalat că mistreţii provoacă dezastru pe unele terenuri agricole. Semnale similare parvin şi din alte raioane.