Leonid Istrati: "Naţionala Moldovei la fotbal se află în faţa unui precedent"
Agentul FIFA, Leonid Istrati, cu doar o zi înaintea celui de-al doilea meci preliminar al selecţionatei Moldovei la fotbal disputat în faţa Israelului, dezvăluie detalii şocante, transmite Info-Prim Neo. Potrivit impresarului care reprezintă interesele a zeci de jucători din ţară şi străinătate, inclusiv ale unor fotbalişti convocaţi la selecţionata de seniori, mai mult de jumătate de echipa care va evolua în meciul de mâine sub tricoul Moldovei deţine cetăţenie rusă.
Într-o altă declaraţie susţinută de Leonid Istrati pentru situl www.eurofotbal.info, cazul lui Nicolae Josan şi Alexandru Gaţcan care au refuzat să se prezinte la naţională poate genera un precedent ireversibil. «Clauzele contractuale ale acestora nu presupun obligativitatea de a participa la meciurile echipei naţionale, cu atât mai mult cu cât aceştia deţin cetăţenie rusă. Cazul ar putea fi amplificat şi pentru alţi fotbalişti aflaţi în aceeaşi situaţie», a conchis Istrati.
Impresarul a mai declarat că dacă nu vom găsi un consens în acest sens atât cu jucătorii cât şi cu oficialii cluburilor la care evoluează, naţionala Moldovei ar putea pierde şi alţi fotbalişti.
Solicitat de Agenţie referitor la motivele pentru care fotbaliştii moldoveni refuză să se mai legitimeze la cluburile din Rusia ca cetăţeni ai R. Moldova, impresarul a lăsat să se înţeleagă că aceştea moldoveni evită să fie înregistraţi ca fotbalişti extracomunitari.
«Plafonul limită impus de Federaţia Rusă de Fotbal privind numărul maxim de stranieri ce pot evolua într-un meci oficial crează o stare de panică în rândul unor fotbalişti cărora le este frică să concureze pentru un post de titular cu alţi jucători străini. Dacă aceştea ar fi mai insistenţi şi siguri în forţele proprii, impunându-le oficialilor să fie legitimaţi la echipă ca şi stranieri, nu am fi ajuns în acestă situaţie», - afirmă agentul FIFA.