Legislaţia naţională în 13 domenii va fi armonizată la aquis-ul comunitar

Pe parcursul anului curent, cadrul legislativ naţional va fi armonizat la cel european în 13 domenii, potrivit Planului Naţional de armonizare a legislaţiei, aprobat de Guvern. Ministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a menţionat că este vorba de documente care reglementează activitatea societăţilor comerciale, serviciilor financiare, de standardizare şi concurenţă, precum şi în domenii de comerţ, proprietate intelectuală, agricultură şi dezvoltare rurală şi alte domenii stipulate în Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Planul prevede armonizarea a 96 de proiecte, inclusiv 29 de legi, 62 de hotărâri de Guvern şi 6 acte departamentale. Urmează să fie elaborate şi adoptate Legea cu privire la inspectarea financiară, Legea cu privire la energia electrică, Legea cu privire la regimul  articolelor pirotehnice. De asemenea, vor fi modificate Legea privind protecţia consumatorilor, Codul Contravenţional, Codul Muncii.

În decizia Guvernului se mai menţionează că toate proiectele de legi şi acte normative  elaborate vor fi consultate cu societatea civilă înainte de a fi aprobate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.