Legislaţia lingvistică în publicitate nu este respectată, autorul legii
Modificările la Codul Contravenţional prin care s-au stabilit pedepse pentru încălcarea legislaţiei lingvistice la difuzarea publicităţii nu sunt puse în aplicare, constată deputatul liberal Valeriu Munteanu, autorul modificărilor în cauză.
„Lucrurile nu s-au schimbat în bine. Cum era capitala şi toată Republica Moldova împânzită cu publicitate care nu corespunde legii, aşa a şi rămas. Aceasta ne demonstrează că nu s-a discutat, nu s-au pus amenzi, nu s-au făcut avertismente”, a remarcat Valeriu Munteanu, solicitat de Info-Prim Neo. Deputatul a mai spus că pregăteşte o iniţiativă legislativă pentru responsabilizarea organelor de control care au competenţa să aplice sancţiuni pentru nerespectarea legii.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a răspuns la o solicitare în scris a Agenţiei Info-Prim Neo că până acum a fost aplicată o singură amendă pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice în publicitate. „Pe parcursul a 11 luni ale anului curent, poliţia a întocmit 175 de procese verbale contravenţionale. Dintre acestea doar unul este în baza articolului care prevede difuzarea publicităţii în limba română. Poliţia a aplicat o amendă contravenţională în mărime de 500 de unităţi convenţionale”, se menţionează în răspunsul dat de MAI.
MAI precizează că, potrivit prevederilor legislative, controlul asupra respectării legislaţiei în domeniul publicitar îi revine organului de stat antimonopol şi concurenţă, care, la rândul său, trebuie să sesizeze poliţia.
Potrivit modificărilor legislative care au intrat în vigoare în iulie curent, toate afişele, anunţurile publice, textele de publicitate şi alte texte de informare vizuală vor fi scrise în limba de stat şi, în caz de necesitate, se vor traduce în rusă, iar în localităţile din UTA Găgăuzia – în limba găgăuză sau în cea rusă. Literele mesajelor scrise în limba de stat nu trebuie să fie mai mici decât ale celor scrise în alte limbi. Pentru încălcarea acestor prevederi sunt prevăzute amenzi de până la 10 mii de lei.