Preşedintele Nicolae Timofti a semnat un decret pentru promulgarea Legii cu privire la Procuratură. Aceasta a fost votată în lectură finală în Parlament la 25 februarie, transmite IPN.
Totodată, potrivit Preşedinţiei, Nicolae Timofti a numit şi un director adjunct nou la Serviciul de Informaţii şi Securitate. În această funcţie a fost numit Alexandru Balan printr-un decret în acest sens, semnat joi, 17 martie. Alexandru Balan îl înlocuieşte în această funcţie pe Alexandru Jizdan, actualul ministru al afacerilor interne.
Noul director adjunct al SIS a fost numit la propunerea directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan. Alexandru Balan este ofiţer SIS de carieră.