Legea privind separatismul, discutată la negocierile în formatul 1+1

Prevederile Legii cu privire la separatism au fost discutate în cadrul primei întrevederi din acest an în formatul 1+1, care a avut loc în stânga Nistrului. După discuții, reprezentatul Tiraspolului în procesul de negocieri, Vitali Igantiev, a declarat că nu are vreo garanție că prevederile legale adoptate de Chișinău nu vor fi aplicate în privința sa, inclusiv prin dispunerea reținerii. La rândul său, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că, din punctul de vedere al autorităților constituționale, legea respectivă nu reprezintă un impediment în procesul de negocieri, transmite IPN.

„A fost o încercare de a spune că această lege nu va fi aplicată în privința transnistrenilor, dar ea a fost extrem de neconvingătoare. Într-un final, reprezentantul moldovean nu a putut răspunde la întrebările noastre”, a declarat Vitali Ignatiev jurnaliștilor. Acesta a făcut trimitere la reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate care ar fi spus că „orice reprezentant al administrației de la Tiraspol ar putea fi supus represiunilor”.

„Astăzi ne aflăm la Tiraspol și aici este sigur. Dar următoarea întrevedere, urmând firul logic, ar trebui să aibă loc la Chișinău. Cine ne dă garanții că eu, dar și membrii delegației de negocieri nu vom fi reținuți? Am întrebat negociatorul politic dacă ne poate da vreo garanție? El a spus că nu poate garanta. Și OSCE nu poate asigura astfel de garanții”, a mai spus negociatorul Tiraspolului.

La rândul său, Oleg Serebrian a spus că, din punctul de vedere al autorităților de la Chișinău, Legea cu privire la separatism nu este o piedică în procesul de negocieri. „Au existat păreri ale jurnaliștilor, analiștilor politici de la Tiraspol, precum că această legea poate fi un impediment serios. Am subliniat încă o dată și la întrevederea de astăzi că, din punctul nostru de vedere, nu poate fi o piedică. Sper că următoarea noastră întrevedere la Chișinău se va desfășura în condiții normale”, a declarat Oleg Serebrian.

În debutul ședinței de la Tiraspol, vicepremierul pentru reintegrare a spus că anul trecut a fost deosebit e complicat, dar din punctul de vedere al negocierilor dintre Chișinău și Tiraspol a fost unul de succes. În pofida situației periculoase din regiune, a fost păstrată stabilitatea și pacea pe ambele maluri ale Nistrului și acesta este meritul tuturor participanților la negocieri.

Vicepremierul a mai spus că în procesul de negocieri s-a reușit depășirea unor probleme complexe, de care depindea calitatea vieții cetățenilor. Printre acestea este și cea legată de furnizarea gazelor și a energiei electrice. De asemenea, a fost asigurată activitatea fabricilor și uzinelor, au fost asigurate exporturile și importurile. Multe probleme mai rămân încă nesoluționate. Unele vor rămâne așa atât timp cât nu este identificată soluția politică cu privire la statutul regiunii transnistrene. Autoritățile de la Chișinău sunt predispuse să continue negocierile, a adăugat Oleg Serebrian.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.