Legea privind piața produselor petroliere – criticată de experți și ex-deputați

Modificările operate la legea privind piața produselor petroliere sunt în favoarea a 3-4 companii monopoliste de pe piață și au fost adoptate în cârdășie cu reprezentanții acestora. Mai mult, legea a fost adoptată pentru a-i încuraja pe marii rechini de pe piața petrolieră și a le distruge activitatea companiilor mici. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei emisiuni televizate, în contextul majorărilor în lanț a tarifelor la carburanți din ultima perioadă, notează IPN.

Potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță, modificările operate de majoritatea PAS la legea privind piața produselor petroliere nu încurajează concurența sănătoasă. Mai mult, schimbarea zilnică a prețului afișat pe panouri este lipsită de logică în contextul în care marii petroliști importă produse petroliere mult mai rar, spune expertul.


„Tot ce face ANRE este să-i protejeze pe monopoliști. Avem câțiva monopoliști care au voie să importe și avem o mulțime de companii mici care sunt nevoite să cumpere de la monopoliști. În țara asta monopoliștilor li se permite să facă ce vrea, pentru că li s-au dezlegat mâinile, iar petroliștii mici sunt reglementați. Moldova a fost atrasă în acest cazinou când zilnic trebuie să așteptăm tarifele. Care este legătura dintre cotația Platts de astăzi cu tariful de astăzi, dacă petroliștii și-au importat produsele petroliere acum 10 zile?”, s-a întrebat expertul economic Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.

Ex-deputatul PCRM, Alexandr Petkov, se arată convins că noile modificări la lege au fost convenite cu marii petroliști și ar fi fost aprobate în avantajul acestora.

„Pentru aceste modificări deputații au luat bani, și nu doar eu spun despre asta. Acești oameni buni și noi, împreună cu cei de la ANRE au luat bani de la 3-4 companii mari în favoarea cărora a și fost aprobat acest proiect. Recent, unul dintre autori a ieșit și a spus că mai trebuie modificată această lege, de câte ori să mai modifici legea? ”, a spus ex-deputatul PCRM, Alexandr Petkov.

„Ce face ANRE în Republica Moldova mie nu mi-e clar, pentru că aproape toate resursele energetice de pe piață sunt de import. 168 de oameni lucrează la ANRE și sunt oameni extrem de bine plătiți. Organigrama instituției coincide cu cea a unui minister, dar ei nu se ocupă, practic, cu nimic. Cei 5 directori ANRE primesc anual mai mult de un milion de lei fiecare. ANRE este o instituție care trebuie optimizată de cel puțin 10 ori”, a spus omul de afaceri, Andrei Baștovoi.

Potrivit noilor modificări operate la legea privind piața produselor petroliere, ANRE stabilește zilnic prețul plafon doar pentru benzina cu cifra octanică 95 și motorină, în funcție de cotațiile de pe piața internațională. Astfel, piața angro a carburanților, precum și prețurile de comercializare cu amănuntul a gazului lichefiat și a tuturor celorlalte tipuri de produse au fost liberalizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.