Legea privind concedierea profesorilor pensionaţi, pe agenda Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională (CC) examinează astăzi, 23 aprilie, constituţionalitatea legii care prevede concedierea cadrelor didactice odată cu stabilirea pensiei pentru limita de vârstă. Sesizarea a fost depusă de către deputatul neafiliat Sergiu Sârbu.

„Cadrele didactice care au atins vârsta de pensionare îşi vor pierde o sursă de existenţă esenţială, care este salariul de învăţător, în comparaţie cu pensiile foarte mici din sistemul de învăţământ raportate la situaţia economico-financiară actuală din ţară”, a declarat deputatul pentru IPN.

Potrivit parlamentarului, deşi scopul declarat al legii este să asigure dreptul la muncă a tinerilor specialişti-cadre didactice, aceasta nu este temei pentru îngrădirea dreptului la un trai decent pentru profesorii vârstnici.


Parlamentul a adoptat modificări la Codul Muncii, care prevede încetarea contractului de muncă a cadrelor didactice odată cu atingerea vârstei de pensionare. Modificările au fost propuse de către Ministerului Educaţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.