Cadrul legal care prevede mecanismul de cooperare între societatea civilă şi administraţia locală şi centrală este unul bun, dar există o problemă ce ţine de implementarea acestuia. Concluzii în acest sens au formulat participanţii „Conferinţei Internaţionale privind Finanţarea de Stat a Organizaţiilor Societăţii Civile: Noi oportunităţi pentru dezvoltarea organizaţiilor societăţii civile”, notează Info-Prim Neo. Directorul Centrului Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale Contact, Sergiu Neicovcen, a declarat că Legea cu privire la transparenţa decizională reprezintă o platformă foarte bună pentru comunicare şi pentru cooperare între societatea civilă şi autorităţi, însă există probleme la nivelul implementării legii. „Există o problemă şi trebuie de evaluat cum este implementată legea. Stabilim problemele, vedem care sunt lacunele şi mergem mai departe deja cu nişte perfectări. Cred că este o soluţie fezabilă şi bună pentru ca să fie stabilit un parteneriat durabil între societatea civilă şi autorităţi”, a menţionat Sergiu Neicovcen. O altă posibilitate de îmbunătăţire a interacţiunii dintre cele două sectoare poate fi creată prin elaborarea unui program comun de schimb de experienţă cu deplasări de documentare în diferite ţări. Aceste activităţi ar dezvolta capacităţile funcţionarilor publici şi reprezentanţilor societăţii civile de implementare a Legii cu privire la transparenţa decizională, cred participanţii la conferinţă. „Mai propunem identificarea unui mecanism eficient de promovare a parteneriatului cu colegii din regiunea transnistreană. Nici Consiliul Naţional de Participare, nici oricare altă structură participativă nu includ membri din partea stângă a Nistrului şi această lacună trebuie depăşită”, a spus Sergiu Neicovcen. „Conferinţa Internaţională privind Finanţarea de Stat a Organizaţiilor Societăţii Civile: Noi oportunităţi pentru dezvoltarea organizaţiilor societăţii civile în Republica Moldova” a fost organizată în cadrul Programului FHI 360 „Consolidarea Societăţii Civile în Moldova”, susţinut de USAID. Evenimentul s-a desfăşurat cu concursul experţilor de la Centrul European pentru Drept Necomercial .