Președintele Asociației Republicane Obștești „Protecția Consumatorului”, Piotr Guțul, susține că, dacă Parlamentul nu va adopta legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, niciun deputat din actuala legislatură nu se va mai regăsi în legislativ. Or, neadoptarea unei asemenea legi este o „crimă de stat împotriva societății”, menționează activistul.
Într-o conferință de presă la IPN, Piotr Guțul a spus că, încă în luna iunie a anului trecut, a adresat un demers președintelui Parlamentului, prin care s-a solicitat adoptarea legii organice cu privire la funcționarea limbilor de stat pe teritoriul Republicii Moldova. „Urmau să fie declarate limbi de stat – limba moldovenească, rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară”. Un răspuns la acest demers nu a primit, de aceea solicitarea a fost trimisă repetat. O copie a fost trimisă și Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova.
Președintele Asociației susține că problema circulației limbilor pe teritoriul țării nu a fost abordată de către Partidul Socialiștilor, ci de către consumatori, vorbitori de limbă rusă, care se confruntă cu dificultăți de comunicare în instanțe și în instituțiile publice.
Vladimir Șitinin, membru al asociației, a vorbit în numele veteranilor și al pensionarilor. Potrivit lui, în Republica Moldova, oamenilor le sunt încălcate drepturile constituționale. Printre acestea se numără accesul la informație. Or, mulți dintre ei nu cunosc limba de stat. Vladimir Șitinin a menționat și serviciile juridice, care – spune el – sunt scumpe și practic inaccesibile pentru pensionari. Nici în instanța de judecată oamenii nu se pot adresa în limba rusă.
O altă problemă menționată ține de serviciile bancare pentru ridicarea prestațiilor sociale. Instrucțiunile sunt publicat doar în limba de stat, fapt care, în opinia sa, reprezintă o încălcare. Potrivit lui, o situație similară este și în cazul produselor chimice puse în vânzare, inclusiv cele toxice. Neavând instrucțiuni de utilizare într-o limbă pe care o cunosc, consumatorii își pot pune sănătatea în pericol, a spus activistul.