Legea cu privire la ajutorul social a fost promulgată

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a semnat vineri, 26 septembrie, decretul pentru promulgarea Legii cu privire la ajutorul social, care prevede acordarea asistenţei garantate de către stat pentru familiile defavorizate, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al preşedintelui. Obiectivul legii constă în asigurarea unui venit lunar minim garantat pentru familiile defavorizate prin acordarea unui ajutor social stabilit în conformitate cu evaluarea venitului global mediu lunar al fiecărei familii şi cu nevoia acesteia de asistenţă socială. Nivelul venitului lunar minim garantat urmează a fi stabilit anual în Legea bugetului de stat. Acesta va fi calculat în baza unor indicatori economici ca salariul minim, pensia minimă, venituri asigurate prin muncă. Ajutorul social pe care îl va primi familia va constitui diferenţa dintre venitul lunar minim garantat şi venitul mediu lunar al familiei. Ajutorul social va fi acordat întregii familii şi nu fiecărei persoane în parte. De ajutor social vor beneficia familiile defavorizate unde toţi membrii adulţi corespund cel puţin uneia din situaţii: au atins vârsta pensionării, sunt persoane cu grad de invaliditate, sunt şomeri înregistraţi, îngrijesc un copil mai mic de 3 ani, îngrijesc de un membru al familiei cu gradul I de invaliditate, de un copil invalid sau de o persoană de vârstă de peste 75 de ani, îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ la cursurile de zi – până la absolvire, însă cel mult până la atingerea vârstei de 23 de ani. Pentru familiile cu cel puţin un membru cu grad de invaliditate, legea va fi implementată începând cu 1 octombrie 2008, pentru familiile care educă copiii mici – de la 1 ianuarie 2009, iar pentru ceilalţi beneficiari – de la 1 iulie 2009. Ajutorul va fi stabilit pentru o perioadă ce nu va depăşi 2 ani şi va fi revizuit la intervenirea unor schimbări ce ar putea influenţa cuantumul ajutorului social, cel puţin o dată la 6 luni. Actualmente, toate beneficiile băneşti sunt oferite numai în cazul apartenenţei la anumite categorii sociale, iar la acordarea asistenţei nu se ia în calcul nivelul de trai şi necesitatea solicitanţilor de asistenţă socială. Cele mai semnificative prestaţii sociale constituie compensaţiile nominative pentru plata serviciilor comunale şi energiei electrice, care încadrează 11 categorii (circa 262 mii beneficiari).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.