Legalizarea capitalului vizează şi apartamentele şi banii populaţiei

Legalizarea capitalului, care constituie una din iniţiativele legislative recente ale preşedintelui Vladimir Voronin, vizează şi legalizarea valorii reale a apartamentelor, şi a mijloacelor băneşti ale populaţiei, transmite Info-Prim Neo. Legalizarea se va produce prin achitarea unei taxe de 5% de la valoarea reală a apartamentelor sau a mijloacelor financiare. Ministrul Economiei, Igor Dodon, a declarat vineri, 13 aprilie, în cadrul şedinţei Comisiei Naţionale pentru Consultări şi Negocieri Colective, că o bună parte din activele materiale şi băneşti ale persoanelor juridice şi fizice se află actualmente în circuitul „tenebru” al economiei. Conform evaluărilor diferitor experţi, această cotă este de la 30-65% din totalul pe economia R. Moldova. Pentru persoanele juridice, aceasta este o problemă enormă deoarece activele unora sunt estimate, conform evidenţei contabile, la o valoare destul de redusă, comparativ cu valoarea de piaţă. Reevaluarea sau capitalizarea acestora ar conduce la calcularea TVA şi a impozitului pentru creşterea de capital, ceea ce ar constitui sume destul de impunătoare. Totodată, multe persoane fizice dispun de apartamente, valoarea reală a cărora nu corespunde preţului înregistrat la cadastru, precum şi de mijloace băneşti care nu au fost declarate anterior, a menţionat ministrul. Prin legalizarea capitalului se propune o abordare diferită pentru persoanele fizice şi juridice, spune ministrul, însă ambele categorii vor trebui să se conformeze cerinţelor reformei pe parcursul unei perioade de un an şi jumătate de la intrarea în vigoare a legii, perioadă necesară pentru mediatizare şi conştientizarea necesităţii legalizării. Astfel, spune el, până la 1 ianuarie 2009, atât persoanele fizice cât şi cele juridice vor avea posibilitatea să-şi declare activele, achitând o taxă de legalizare de 5%. Persoanele juridice vor obţine dreptul de legalizare doar a activelor de producere, a cote–părţi sau a pachetelor de acţiuni, dar nu şi a mijloacelor băneşti. Autorităţile moldovene nu vor permite legalizarea banilor agenţilor economici, în conformitate cu standardele internaţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor. Potrivit lui Dodon, legalizarea mijloacelor băneşti ar fi destul de riscantă, în cazul persoanelor juridice, pe motiv că acestea ar putea avea provenienţă externă, Moldova transformându-se într-un un canal de spălare a banilor. În procesul de legalizare, persoanele juridice vor completa un demers-tip, care prezentat organelor fiscale unde vor fi indicate valoarea de bilanţ şi valoarea declarată pentru legalizare. Se va considera că legalizarea activelor a avut loc atunci când agenţii economici vor achita taxa de 5% din diferenţa dintre cele două valori. Persoanele fizice vor avea posibilitatea să depună pe un cont bancar mijloacele băneşti pe care vor dori să le legalizeze şi să achite statului cele 5%. În cazul apartamentelor, persoanele fizice vor achita taxa de 5% din diferenţa dintre valoarea înscrisă la cadastru şi valoarea reală de piaţă. Iniţiativa legislativă de legalizare a capitalului presupune că statul oferă motivaţia de a ieşi din zona tenebrului, prin achitarea unei taxe mult mai mici, spune ministrul. Actualmente, a exemplificat Igor Dodon, persoana fizică ce ar dori să-şi vândă apartamentul la valoarea lui reală, de 40 mii USD, ar trebui să achite legal impozite statului în valoare de cca 45 mii de lei. Potrivit lui, dacă după anul 2009, persoana fizică va dori să-şi vândă apartamentul cu 45 mii USD, faţă de 40 mii USD la momentul legalizării valorii apartamentului, atunci va trebui să achite impozite doar din diferenţa de 5 mii USD. Pe viitor, legislaţia va fi aplicată mai strict, iar cei care vor cumpăra apartamentele vor dori să aibă inclusă în actele oficiale valoarea reală a tranzacţiei, afirmă ministrul.
  • igor dodon despre legalizare.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.