Lecţie de fotbal de la suedezi

Naţionala de fotbal a Moldovei a pierdut categoric, scor 1-4, partida cu Suedia, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2012. La meciul disputat vineri, 3 iunie, pe stadionul Zimbru au asistat peste 10.000 de spectatori, transmite Info-Prim Neo. Moldovenii au ratat prima ocazie importantă a întâlnirii prin Alexandru Suvorov, şutul căruia a nimerit transversala. Replica suedezilor a fost peste aşteptări. Ola Toivonen a deschis scorul, după ce l-a surprins pe portarul Stanislav Namaşco cu o lovitură de la distanţă. În minutul 30, scandinavii şi-au dublat avantajul prin Johan Elmander. Acelaşi jucător a marcat al treilea gol la începutul reprizei a doua. Tricolorii nu au renunţat la luptă şi au reuşit să puncteze imediat prin Igor Bugaiov. Susţinuţi de un public impresionant, gazdele au presat în continuare, au avut câteva ocazii de gol, dar cei care au înscris au fost tot oaspeţii. În penultimul minut Alexander Gerndt şi-a trecut numele pe tabela de marcaj. Scor final 1-4 şi Moldova nu mai are nici o şansă să ajungă la turneul final al Europenelor din anul viitor. „Nu am ce să le reproşez jucătorilor. S-a văzut diferenţa de valoare, dar oricum nu meritam să primim atâtea goluri. Suntem mici, dar mergem înainte. Nu avem cum să cedăm, mai avem încă 4 meciuri” a declarat după meci Gabi Balint, antrenorul Moldovei. „Suntem foarte mulţumiţi că am obţinut un asemenea rezultat după un meci dificil. Vreau să remarc atmosfera senzaţională din tribune. Plecăm acasă cu amintiri frumoase!”, a spus Erik Hamren, selecţionerul Suediei. În cealaltă partidă a grupei E, Finlanda s-a impus greu, scor 1-0, în deplasarea de la San Marino. În clasament, Olanda rămâne lider autoritar cu număr maxim de puncte, 18, în cele 6 partide jucate. Suedia ocupă locul 2, cu 12 puncte, dar şi cu un meci mai puţin jucat. Ungaria e pe 3 cu 9 puncte, iar Finlanda şi Moldova împart locurile 4 şi 5, cu câte 6 puncte. San Marino e ultima fără nici un punct acumulat. În următoarele partide, programate pe 7 iunie, vor juca: Suedia – Finalda, San Marino – Ungaria.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.