Lazăr cere convocarea de urgenţă a Comisiei pentru redresarea situaţiei în complexul energetic
Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, cere premierului Vlad Filat să convoace în regim de urgenţă Comisia guvernamentală pentru redresarea situaţiei în complexul energetic, transmite Info-Prim Neo.
Convocarea şedinţei este solicitată în contextul în care pe 17 februarie a fost pus sechestru pe conturile RED-Nord, la cererea executorului judecătoresc în procesul cu firma ucraineană SRL Energoalians.
Într-un comunicat de presă al ministerului se menţionează că sechestrul a fost pus pentru a încasa dobânzi calculate la o datorie a RED-Nord de aproape 20 de milioane de lei. Ministerul precizează că suma solicitată de executorul judecătoresc în numele creditorului este incomensurabilă în raport cu datoria faţă de care a fost calculată, pe care o depăşeşte de aproape două ori.
Ministerul Economiei notează că a solicitat în repetate rânduri implicarea mai activă a conducerii Guvernului, Procuraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii în depăşirea situaţiei în care o societate pe acţiuni cu capital de stat este, iniţial, prejudiciată printr-un proces judiciar dubios, iar ulterior, atacată prin acţiunile disproporţionate ale unui executor judiciar privat. Practic toate căile de recurs au fost epuizate. Doar o poziţie tranşantă a instituţiilor abilitate ale statului poate stopa şirul de acţiuni ilegale în adresa RED-Nord, se mai spune în comunicatul de presă emis de Ministerul Economiei.