Lansarea raportului nr. 2 de monitorizare: Activitatea concurenților electorali pe dimensiunea online în timpul campaniei electorale

Resursele social media oferă concurenților electorali posibilitatea de a interacțiune mult mai strâns cu alegătorii, fiind liber disponibile tuturor actorilor electorali, dar și posibilitatea de apariție pe dimensiunea online a activității electorale a numeroase încălcări prin promovare de conținut manipulator, știri false sau dezinformare.

La 22.02.2019 a fost lansat, de către Fundația Youth Development for Innovation, cel de-al doilea raport de monitorizare electorală online a activității concurenților electorali în cadrul alegerilor parlamentare 2019. Acest raport se concentrează pe analiza activității candidaților electorali în cadrul alegerilor parlamentare din februarie 2019, perioada monitorizată este 25 ianuarie – 09 februarie, 2019. Documentul stabilește care sunt instrumentele utilizate în campanie de către diferiți candidați electorali, atât pe circumscripția națională, cât și pe circumscripțiile uninominale, care au fost principalele încălcări identificate și ce resurse au raportat concurenții pentru promovare în mediul online.

Raportul identifică drept lideri la capitolul cheltuieli raportate pentru publicitate prin mijloace electronice: Partidul Democrat, Partidul Șor, Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Dintre candidații independenți, lideri la capitolul cheltuieli raportate pentru publicitate prin mijloace electronice sunt Palancica Roman (Circumscripția 51), Patron Alexandrin (Circumscripția 51), Savva Viorel (Circumscripția 51).

Pe Facebook, cea mai urmărită formațiune politică care candidează pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 este Partidul “Șor” cu 22.022 de urmăritori, ceea ce înseamnă cu 1277 fani mai mulți decât în perioada pre-electorală. Urmează Partidul Liberal cu 16.932 de fani, Partidul Nostru cu 13225 fani și Partidul Democrat cu 11302 fani. În rândul candidaților din circumscripțiile uninominale, cei mai urmăriți candidații Blocului ACUM în circumscripțiile uninominale, paginile cărora au în mediu un număr de 13.000 de urmăritori. Aceștia sunt urmați de către reprezentanții Partidului Politic “Șor” cu circa 7100 de urmăritori și candidații afiliați Partidului Democrat, cu 5200 de urmăritori ca medie generală.

Pe Odnoklassniki, Partidul Nostru, unica formațiune politică care are grup marcat cu bifa oficial, cu 45596 de membri în grup. Următoare formațiune politică este Partidul Socialiștilor, cu 2139 membri în grupul de pe Odnoklassniki. În rândul candidaților din circumscripțiile uninominale, lider este Blocul ACUM, cu 2253 de urmăritori în medie per candidat. Această formațiune este urmată de către Partidul Democrat, cu 433 de urmăritori și Partidul Nostru – 258 de urmăritori în medie per concurent electoral.

Dintre cei 200 de candidați monitorizați pe dimensiunea circumscripțiilor uninominale, 126 sunt prezenți pe cel puțin o platformă din cele cinci analizate, iar 74 nu pot fi găsiți pe aceste surse. Cei mai mulți dintre candidații examinați dețin un cont de Facebook - 108, urmați de către Odnoklassniki - 49, Instagram - 48, Youtube – 24 și site-uri/bloguri – 2.

Cele mai frecvente instrumente de manipulare utilizate în spațiul online în perioada analizată au fost: distribuirea știrilor false, distribuirea conținutului fabricat, clipuri video cu propaganda politică, dintre care unul fiind publicat direct pe canalul de Youtube al unui partid politic, conținut satiric și parodie. Dat fiind faptul că activitatea online a candidaților electorali nu este monitorizată în nici un fel de către autorități, publicarea unui astfel de conținut rămâne nepedepsită, iar acesta continuă să fie distribuit de către utilizatorii rețelelor de socializare.

Raportul scoate în evidență necesitatea instituirii unei diviziuni responsabile de monitorizarea campaniei electorale în mediul online și raportarea încălcărilor comise de către concurenții electorali în timpul perioadei premergătoare alegerilor. De asemenea, Comisia Electorală Centrală ar trebui să stabilească o serie de prevederi menite să reglementeze activitatea partidelor și candidaților electorali în mediul online, în special pe dimensiunea mesajelor distribuite, limbajului utilizat, cât și știrilor distribuite de către concurenți electorali în mediul online. Asumarea acestor reguli de către candidații înscriși în cursa electorală ar conduce automat la excluderea acestora din lista de vot în cazul în care se atestă nereguli și/sau încălcări.

Raportul de monitorizare cu tema: ” Activitatea concurenților electorali pe dimensiunea online în timpul campaniei electorale” face parte din proiectul „Monitoring online electoral activity - Parliamentary elections 2019” care este implementat în perioada octombrie 2018 – martie 2019 de Fundația Youth Development for Innovation cu sprijinul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi:

Igor Ciurea, coordonator proiect,
Fundația Youth Development for Innovation,
E-mail: iciurea@y4i.eu 
Tel: +373 69 531 061

 


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.