Lansare editorială pe piaţa publicaţiilor economice

Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică a relansat publicaţia trimestrială de analiză „Tendinţe în Economia Moldovei” (TEM), care a apărut între anii 1996-2005, transmite Info-Prim Neo. Directorul Institutului, Alexandru Stratan, a declarat că noua versiune TEM îşi propune să prezinte evoluţiile economiei Republicii Moldova pe diferite sectoare: finanţele publice, politicile monetar-valutare, sectorul bancar, comerţul intern şi extern, mediul de afaceri şi reformele structurale, salariile şi piaţa muncii, precum şi unele viziuni asupra procesului de integrare europeană etc. „Ne-am propus să prezentăm cât mai amplu evoluţiile, mai mult să evidenţiem detaliile semnificative decât să comentăm, deşi ne vom expune şi punctul nostru de vedere. Va fi un punct de vedere alternativ, unul care ar putea să difere de cel al Guvernului şi altor instituţii ale statului sau instituţii internaţionale care fac pronosticuri asupra creşterii economice şi perspectivelor de dezvoltare a Republicii Moldova”, a menţionat Alexandru Stratan. Prima ediţie a publicaţiei conţine studii privind evoluţia economiei în primul trimestrul al anului, însoţite de date statistice. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a apreciat că TEM reprezintă o sursă de informaţie utilă şi sigură, care consolidează capacităţile analitice şi de comunicare din ţară. Materialele publicate vor fi de folos celor ce elaborează politici, persoanelor cu funcţii de decizie, organismelor internaţionale, potenţialilor investitori, comunităţii de afaceri în ansamblu, cercetătorilor, dar şi studenţilor, tuturor celor care se interesează de economia Moldovei. Lansarea publicaţiei a fost susţinută de către Delegaţia UE în Republica Moldova şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare prin intermediul proiectului comun Misiunea UE de Consiliere în Politici Publice. Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică a fost înregistrat în 2006. Este o instituţie publică din sfera ştiinţei şi inovării, al cărui scop constă în revitalizarea ştiinţei economice în ţară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.