Lacunele legislaţiei Republicii Moldova în domeniul nediscriminării încetinesc eradicarea acestui fenomen

Legislaţia Republicii Moldova în domeniul nediscriminării este, în mare parte, conformă standardelor europene, însă câteva carenţe în actele legislative încetinesc eradicarea eficientă a discriminării în ţară. Această constatare a fost formulată în urma analizei legislaţiei Republicii Moldova și compatibilităţii acesteia cu standardele europene în domeniul egalităţii și nediscriminării, efectuată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) și Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice (ECPI).

Principalele carenţe ale legislaţiei ţin de statutul incert și competenţele limitate ale Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalităţii (CPPEDAE). CPPEDAE nu poate aplica sancţiuni de sine stătător atunci când constată o faptă de discriminare, nu are competenţa de a sesiza direct Curtea Constituţională, iar recomandările acestuia rămân, în multe cazuri, doar recomandări. Legislaţia naţională, de asemenea, nu cuprinde norme de nediscriminare în unele acte normative care reglementează domenii specifice, de o importanţă majoră, cum ar fi: achiziţiile publice, prestarea serviciilor medicale și, în general, activitatea funcţionarilor și demnitarilor publici.

Analiza efectuată a indicat că sunt necesare eforturi și în domeniul aplicării standardelor nediscriminării în practica de zi cu zi. CPPEDAE, spre exemplu, a reflectat în jurisprudenţa sa prejudecăţi majore în atitudinea avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat faţă de modul de reprezentare a persoanelor cu dizabilităţi mintale. De asemenea, practica CPPEDAE a indicat o anumită incoerenţă în abordarea instanţelor de judecată faţă de cererile depuse în limba rusă. Problema pare să ţină de responsabilitatea sistemului justiţiei, dar adevărata cauză a incertitudinii se regăsește în legislaţia extrem de confuză în acest domeniu, o chestiune care urmează a fi soluţionată de legiuitor.

Autorii analizei consideră că și practica instanţelor de judecată în domeniul nediscriminării trebuie îmbunătăţită. Atunci când instanţele de judecată sunt sesizate direct cu privire la o faptă de discriminare, acestea se confruntă cu probleme la stabilirea corectă a sarcinii probaţiunii, specifice în cauzele de discriminare. Contestarea deciziilor CPPEDAE în instanţele de judecată în procedură de contencios administrativ nu permite instanţelor să analizeze în esenţă dacă a avut sau nu loc fapta de discriminare. Procesele-verbale emise de CPPEDAE sunt anulate de instanţele de judecată pe motive formale. Iar practica judiciară ce ţine de faptele penale de discriminare este aproape inexistentă.

Acestea și alte constatări, concluzii și recomandări pot fi găsite în Analiza compatibilităţii legislaţiei din Republica Moldova cu standardele europene în domeniul egalităţii și nediscriminării, disponibilă în limbile română, engleză și rusă. Documentul a fost elaborat de CRJM în parteneriat cu ECPI, în cadrul proiectului „Promovarea egalităţii – consolidarea agenţilor schimbării”, finanţat de Uniunea Europeană, implementat în perioada februarie 2014 – ianuarie 2016. În cadrul aceluiași proiect au fost realizate o serie de instruiri în domeniul nediscriminării pentru cadre didactice și asistenţi sociali.


Centrul de Resurse Juridice din Moldova


27.01.16

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.