La Vilnius Moldova va stabili o legătură decisivă cu spațiul european, Nicolae Timofti

Momentul Vilnius, summit-ul Parteneriatului Estic, este pe punctul de a se produce. La Vilnius Moldova va parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, stabilind astfel premisele pentru o decisivă legătură politică și economică cu spațiul european. Astfel şi-a început mesajul către cetăţeni preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la postul public de televiziune Moldova 1. Mesajul a fost adresat cu ocazia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care începe astăzi în Lituania şi va dura două zile, transmite IPN.

„Acest eveniment marchează o cotitură în destinul țării noastre și înseamnă că nu mai suntem singuri în năzuințele noastre, în dorința de a trăi mai bine într-o societate civilizată și prosperă. Ne alăturăm unui spațiu al păcii, siguranței şi prosperității, în care oamenii sunt solidari unii cu alții, iar statele comunitare își ajută partenerii să facă față celor mai dificile provocări”, a spus preşedintele.

Nicolae Timofti a amintit reacția promptă de susținere a Comisiei Europene, atunci când Rusia a impus embargo la vinurile moldoveneşti. Preşedintele a remarcat că în ultimii ani occidentul a ajutat enorm Republica Moldova, prin proiecte de reformare a instituțiilor și de infrastructură în diverse domenii. „Și mai multe rezultate ale asocierii cu Uniunea Europeană se vor vedea în timp. Sperăm ca anul viitor să fie luată decizia care ne va permite să călătorim fără vize în Uniunea Europeană și astfel să ne bucurăm și noi de unul dintre drepturile de bază ale omului, acela de liberă circulație”, a mai spus şeful statului.

Potrivit preşedintelui, cu ajutorul Uniunii Europene, Moldova va reuşi să reformeze instituţiile, să modernizeze agricultura și întreaga economie, să asigure respectarea drepturilor omului. Preşedintele a subliniat că de aceste realizări vor beneficia toți cetățenii Moldovei, dar pentru ca să fie obţinute aceste realizări cetăţenii trebuie să fie uniţi şi să creadă în șansa de a face din Republica Moldova o țară cu adevărat europeană.

„Nu am iluzia că binele va veni peste noapte, că mâine ne vom trezi în altă țară. Avem încă multe de făcut, să stârpim corupția, să punem pe baze solide instituțiile publice, să dezvoltăm producerea și comerțul. Dar cu efortul nostru și cu sprijinul prietenilor europeni, aceste sarcini vor fi îndeplinite, poate mai repede decât ni se pare acum. Important este că avem o viziune și că ni se întinde o mână”, a menţionat preşedintele.

Şeful statului a subliniat că apariţia Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este o realizare care aparține cetăţenilor. Nicolae Timofti a remarcat că diplomația și întreaga Coaliție Pro Europeană doar a pus în practică voința societăţii. Preşedintele a mulţumit cetăţenilor pentru alegerea pro-europeană pe care au făcut-o, o alegere care trebuie menținută, spre binele tuturor.

În cadrul Summitului de la Vilnius, pe 29 noiembrie Moldova va parafa Acordul de Asociere, semnarea documentului fiind programată pentru anul viitor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.