La Văsieni a fost inaugurat un punct de asistenţă medicală urgentă

La Văsieni, raionul Ialoveni, a fost inaugurat un punct de asistenţă medicală urgentă. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, punctul medical, pentru care au fost alocaţi două milioane de lei, va deservi 15 mii de locuitori din cinci sate: Văsieni, Ulmu, Horodca, Ruseştii Noi şi Ruseştii Vechi.

În acest punct medical activează o echipă completă, formată din medici, felceri şi şoferi de ambulanţă. Punctul a fost dotat cu o autosanitară nouă. Edificiul are utilaj medical, articole parafarmaceutice, inventar sanitar şi medicamente.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Iurie Leancă, a menţionat că ştie ce presupune munca în cadrul serviciului medical de urgenţă şi cât de important este ca pacienţii să beneficieze de servicii medicale de calitate, iar medicii şi asistentele de condiţii bune de muncă.

„Mama mea lucrează în domeniul asistenţei medicale urgente de 55 de ani şi nu-şi imaginează viaţa fără serviciul său. Mă bucur să văd tineri specialişti aici. Locuitorii trebuie să beneficieze de cele mai calitative servicii, pe care acest punct medical, sunt sigur, este în stare să le ofere”, a spus premierul.

Serviciul de urgenţă va fi disponibil 24 din 24 de ore.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.