La Vadul lui Vodă va fi deschis Centrul pentru Viaţă Independentă

În oraşul Vadul lui Vodă va fi inaugurat joi, 11 mai, un Centru pentru Viaţă Independentă. Organizatorul acestui proiect este Asociaţia „Motivaţie” din Moldova. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, scopul proiectului este promovarea unui mod de viaţă independentă în rândul utilizatorilor de scaune rulante din zonele rurale ale R. Moldova prin organizarea de servicii de calitate conform necesităţilor speciale ale acestora. Solicitată de Info-Prim Neo, coordonatorul Ana Sajin, a precizat că iniţial proiectul prevedea implicarea utilizatorilor de scaune rulante în programe de reabilitare în cadrul Centrului comunitar pentru Copii şi Tineri din Chişinău. Până la urmă s-a ajuns la ideea creării unui centru care prestează servicii şi programe de recuperare şi adaptare socială pentru această categorie de persoane. Beneficiarii proiectului vor fi copiii şi tinerii care utilizează scaune rulante. Aceştia vor urma terapii de dezvoltare şi îmbunătăţire a deprinderilor de autodeservire, adaptare la noi condiţii, agro- şi art-terapie. Centrul va include şi familiile acestor persoane, specialiştii şi organizaţiile din domeniul respectiv, în special din zonele rurale. Proiectul mai prevede acordarea asistenţei psihologice (terapie individuală şi în grup, consiliere, dezvoltarea unor abilităţi de creativitate şi comunicare) şi tehnice (evaluare, prescriere şi asamblare a scaunelor rulante, consultaţii în vederea accesibilităţii la domiciliu). Beneficiarii vor practica activităţi de recuperare activă: tehnici de manevrare a scaunului rulant, metode de transfer, dans în scaun rulant, gimnastică curativă, precum şi acţiuni de prevenire şi profilaxie a unor probleme de sănătate. Proiectul va mai instrui specialişti în domeniu, va organiza şcoli de vară şi seminare. Proiectul este realizat în parteneriat cu Fundaţia Motivation România, cu sprijinul financiar al Fundaţiei JANIVO Olanda, Ambasadei Olanda la Kiev şi al USAID (în cadrul proiectelor Reţea pentru mobilitate si Wheelchair User Support Programme). Asociaţia „Motivaţie” din Moldova este o organizaţie non-guvernamentală, independentă, apolitică, constituită în octombrie 2000 şi îşi desfăşoară activităţile în cadrul Centrului Comunitar pentru Copii şi Tineri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.