(frântură dintr-un mesaj personal)
Cu mare tristețe am aflat vestea cutremurătoare despre trecerea la alte tărâmuri a profesorului nostru iubit, Ion Melniciuc, care, vorba dumnealui, a crezut în Limba Română ca în Dumnezeu...Ne-am amintit aseară, cu Maria, de acest dascăl dur, sever, dar cu atâta bunătate și bunăvoință în sufletu-i larg și darnic, cu o corectitudine de invidiat, de la care am preluat atâtea lucruri bune și frumoase.
Acum doi ani, am avut fericita ocazie să stau alături de Dumnealui la Ziua Cărții, la Biblioteca Națională, apoi - la lansarea cărții mele ”Alfabetul demnității”, a Volumului 13 al Enciclopediei Localităților RM. Îmi amintesc, l-am întrebat într-un moment de ce tace, nu spune nimic. Mi-a zis, cu surâsu-i enigmatic, că, de, anume Dumnealui nu poate fi învinuit de tăcere. Eu de colo, fac, șiret:”Sau Dvs, ca-n poezia lui Vieru-Iar când nu poți/Nici plânge și nici râde...Cu-al tău pământ,/Cu cerul tău în față,/Tu taci atuncea/Tot în limba ta!” .Ehe-he, să-l fi văzut cum s-a înviorat, fața-i trăda bucuria de copil! A râs, apreciindu-mi gestul, ca mai apoi, de câteva ori să revină, să repete, iarăși cu zâmbetul cela binevoitor, irepetabil: „Exact, măi Ioane...poți și să taci, la fel, în limba ta!”.
Ce să-ți mai zic? Suntem bine, muncim, anul ăsta e cel de pensie și pentru mine. Totul trece, se scurge atât de repede!..Multă sănătate vouă și celor dragi!
Cu drag, Ion și Maria Domenco
La trecerea în eternitate a Dascălului Ion Melnicic
- 17.08.2017 12:00
- Ion și Maria Domenco
- 470
- 2 minute(ă)
-
__150x100.jpg)
