La Tracom se vor asambla cazane inovative pentru producerea energiei termice

În parcul industrial Tracom se vor asambla cazane inovative pentru producerea energiei termice pe bază apă şi electricitate. Tehnologia este dezvoltată de compania „Hydro Power” şi se află în proces de certificare şi patentare în Republica Moldova. Potrivit reprezentanţilor companiei, această tehnologie este o inovaţie mondială şi întrece de 3-4 ori cei mai apropiaţi competitori din SUA şi Coreea de Sud, transmite IPN.

Aleksandr Şîveliov, coordonator ştiinţific în cadrul „Hydro Power”, a explicat că prin noua tehnologie, la care s-a lucrat 3 ani, se obţine de 15 ori mai multă energie decât se consumă, acesta fiind în acest moment cea mai eficientă metodă de producere a energiei termice din apă.

„E cunoscut de toţi că lipsa de resurse energetice în Republica Moldova este o problemă mare şi ne costă pe toţi la propriu şi la figurat. Tehnologia cu care vine compania „Hydro Power” SRL este exact pe dimensiunea de a avea economii enorme la tot ce e legat de consumul de resurse energetice”, a declarat directorul Tracom, Vitalie Vrabie. Acesta a menţionat că, dacă anul trecut întreprinderea pe care o conduce a plătit în medie 12000 de lei pe lună pentru încălzire, odată cu punerea în funcţiune a cazanelor „Hydro Power”, se prevede o diminuare a costurilor până la 1000 de lei pe lună.

Directorul „Hydro Power”, Octavian Sangheli, a declarat că un cazan de acest tip va consuma pe oră între 300-700g de apă şi 1-1,8 kWh. Astfel, pentru încălzirea lunară a 350 de metri pătraţi de spaţiu se estimează un cost de 855 de lei. Potrivit directorului companiei, producerea cazanelor va începe în aproximativ două luni, iar „Hydro Power” are deja comenzi din Ucraina, Bulgaria, Cehia şi Slovenia.

Potrivit lui Valeriu Ilaş, responsabil de producţie, cazanele vor avea o garanţie de 5 ani, însă se aşteaptă ca acestea să aibă o funcţionalitate de 10 ani. Cazanele vor fi inteligente şi vor putea fi controlate de la distanţă prin aplicaţii pentru dispozitive iOS şi Android. Valeriu Ilaş a admis că prototipul actual este proiectat pentru spaţii de peste 250 de metri pătraţi şi nu este eficient din punct de vedere al costului pentru apartamente, dar este recomandat pentru instituţii publice precum grădiniţe, şcoli, spitale, dar şi pentru sediile unor agenţi economici.

Cazanele în baza tehnologiei companiei „Hydro Power” vor fi asamblate în parteneriat cu Parcul industrial „Tracom”, uzina „InComMaş” şi întreprinderea „Samel 90” din Bulgaria.

  • octavian sangheli despre costurile cazanului.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.