Circa 200 de familii, cu un singur părinte, din regiunea transnistreană au beneficiat în mod gratuit de asistenţă psiho-socială, juridică şi medicală datorită unui parteneriat stabilit între două organizaţii neguvernamentale de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de PNUD Moldova.
Preşedintele Centrului de Informare Juridică „Apriori”, Aliona Marcikova, a spus, în cadrul unei mese rotunde la Tiraspol, că oamenii se adresează la centru pentru a-şi rezolva problemele legate de divorţ, plata îndemnizaţiilor, angajarea în câmpul muncii. De asemenea, sunt solicitate consultaţii juridice despre drepturile mamelor solitare, dreptul la proprietate, protecţia copiilor.
Managerul de proiect în cadrul Programului UE şi PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, Victor Draguţan, a declarat că succesul proiectelor de promovare a încrederii în persoane se datorează specialiştilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
"Apriori" este una dintre cele 22 de organizaţii neguvernamentale de pe malul stâng al Nistrului care sunt sprijinite de Programul UE-PNUD pentru a stabili parteneriate cu organizaţii similare de pe malul drept. Ambele organizaţii au ca scop îmbunătăţirea vieţii persoanelor vulnerabile.
Programul este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10 600 000 euro, acordaţi de UE şi PNUD.