La Tiraspol a fost demis guvernul nerecunoscut

Liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, a semnat un decret prin care a demis  executivul din regiunea transnistreană. Decizia a fost luată în contextul în care şefa acestuia, Tatiana Turanskaia, a fost aleasă în pretinsul soviet suprem al regiunii în calitate de deputat, transmite IPN.

Evghenii Şevciuk a decis ca guvernul nerecunoscut să se afle în exerciţiu până la desemnarea unei alte componenţe a acestuia.

Liderul administraţiei de la Tiraspol a mai semnat un decret prin care a decis ca aşa-zisul soviet suprem al regiunii să se convoace în prima şedinţă în noua sa componenţă pe data de 23 decembrie.

„Scrutin electoral” desfăşurat de administraţia autoproclamată de la Tiraspol a avut loc pe 29 noiembrie 2015. Anterior, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a circulat în adresa misiunilor diplomatice o notă, în carae se menţiona că pretinsele alegeri din Transnistria sunt ilegale, afectează independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, motiv din care se solicită ignorarea lor de către reprezentanţii altor state şi organisme internaţionale. Un apel similar a expediat şi Comisia Electorală Centrală către autorităţile electorale şi instituţiile de monitorizare a alegerilor din străinătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.