La tabăra ,,Floricica” s-a găsit stafilococ
Copii de la tabăra „Floricica” din Vadul lui Vodă s-au intoxicat din cauza Staphilococcus Aureus, o bacterie care provoacă infecţii. Bacteria a fost depistată în salata din legume proaspete pe care au consumat-o copii şi pe vesela folosită în bucătăria taberei de vară, transmite Info-Prim Neo.
Constatările anchetei epidemiologice au fost anunţate luni, 1 august, la şedinţa operativă de la Primărie. Şeful adjunct al Centrului de Sănătate Publică al municipiului Chişinău, Nicolae Furtună, a declarat că intoxicaţia s-a produs din cauză că nu au fost respectate condiţiile de igienă în timpul preparării bucatelor. În banane şi în sfecla roşie a fost depistată o depăşire de nitraţi.
Nicolae Furtună a menţionat că tabăra este închisă, iar centrul a mai efectuat controale şi a întocmit 4 procese-verbale la alte tabere – ,,Neptun”, ,,Perlele Nistrului”, ,,Cireşarul” şi „Monolit”.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a propus în context înăsprirea sancţiunilor pentru astfel de încălcări. ,,Principiul, din punctul meu de vedere, trebuie să fie următorul: prima dată să fie prescripţie, amendă; a doua oară – sistarea activităţii pe o perioadă determinată, până la înlăturarea abaterilor, şi a treia oară – interzicerea practicării acestei activităţi şi fără eliberarea autorizaţiei pe viitor pentru aşa tip de activitate”, a declarat edilul capitalei.
La data de 22 iulie, 35 de copii de la două tabere din Vadul lui Vodă s-au intoxicat după ce au luat prânzul la tabăra ,,Floricica”.