La sfat cu preotul Vasile Garbuz, de ziua cinstirii Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Teologul

În mai multe localități din Republica Moldova creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc astăzi, 9 octombrie, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Una dintre aceste localități este satul Peresecina din raionul Orhei. Cu prilejul hramului localității, parohul bisericii, preotul Vasile Garbuz, a făcut apel către autoritățile Republicii Moldova să adopte un program de stat de finanțare a renovării bisericilor cu valoare de patrimoniu. „Aceste biserici sunt o carte de vizită a Republicii Moldova. Ele prezintă interes pentru turiștii din străinătate care, vizitându-ne țara, vor aduce bani în buget”, a declarat preotul într-o discuție cu reporterul IPN.

Construcția bisericii cu hramul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din Peresecina a început încă în 1895 și s-a apropiat de încheierea lucrărilor prin 1905-1910. În timpul vizitei țarului Rusiei, Nicolai al II-a, în Basarabia, în 1912, conform unor informații transmise din generație în generație în familiile din sat, o delegație a locuitorilor Peresecinei a mers la mănăstirea Curchi pentru a se întâlni cu împăratul. Ei i-au solicitat ajutor pentru încheierea lucrărilor de amenajare a catedralei, iar suveranul le-a acordat o sumă de bani cu care sătenii au comandat la un atelier din Odesa iconostasul.

„În perioada sovietică, locașul a fost supus degradării, deoarece atunci autoritățile au închis majoritatea edificiilor bisericești (multe au fost demolate), iar în cele rămase deschise nu permiteau efectuarea unor lucrări de renovare. Ultima renovare mai complexă a bisericii a avut loc în anii 1990-1993. În 1996 în incinta bisericii s-a produs un incendiu. O icoană a Maicii Domnului în chip miraculos a scăpat de vâlvătaia flăcărilor, ceea ce poate reprezenta un semn al faptului că este o icoană făcătoare de minuni. În anul 2005 a fost sărbătorit centenarul bisericii”, a relatat preotul paroh.

Preotul Vasile Garbuz este o personalitate mai rar întâlnită în tagma bisericească din Republica Moldova. Are peste 50 de ani de preoție în cadrul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe din Moldova. A absolvit Seminarul Teologic din Leningrad, unde a fost coleg de grupă cu actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril (pe atunci – Vladimir Gundeaev). Relațiile bune cu colegul său le-a păstrat până în prezent. După studiile de la Leningrad, și-a făcut studiile universitare și doctorale la Academia Teologică din Moscova, obținând titlul de doctor în Teologie (1977). În 1980 a devenit paroh al catedralei Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul din Peresecina, unde slujește până în prezent. Este unul dintre puținii preoți cu titlul științific de doctor dintr-o parohie rurală din Republica Moldova. În 1990 a devenit prorector și profesor la Seminarul Teologic de la Chițcani, mutat mai târziu la Chișinău. În această calitate, a editat un manual intitulat „Morala divină și firească”. Are mai multe decorații de stat.

La cei 78 de ani ai săi, preotul Vasile din Peresecina este la datorie, explicând de la amvonul bisericii creștinilor îngrijorați de pandemia coronavirusului că, indiferent de proveniența virusului (naturală sau artificială), aceasta este o încercare îngăduită de Dumnezeu, din care vom putea ieși cu bine dacă ne vom pocăi, ne vom schimba gândirea și faptele, ne vom întoarce la Dumnezeu, ne vom ruga pentru izbăvirea de molimă.


 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE