La sfârşitul săptămânii în capitală vor fi plantaţi 40 mii de arbori şi arbuşti
Cu ocazia Zilei Naţionale a Înverzirii „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, în capitală vor fi plantaţi 40 de mii de arbori şi arbuşti de diferite specii, printre care arţar, tei, salcie, salcâm şi frasin. Aceştia vor lua locul copacilor uscaţi şi bătrâni de pe străzile capitalei, din parcuri sau din locuri unde au fost alunecări de teren.
Eliferie Haruţa, şeful Asociaţiei de gospodărire a Spaţiilor verzi a declarat luni, 30 martie în cadrul şedinţei operative de la Primărie că în prezent se adună materialul săditor de la pepeniere.
Solicitat de Info-Prim Neo, acesta a spus că cei 400-450 de mii de lei necesari acţiunii vor fi alocaţi din bugetul asociaţiei pentru 2009 şi din contul resurselor Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale. Preţul unui arbore constituie, în medie, 20 de lei, iar al unui arbust – până la 10 lei.
Deşi anterior autorităţile municipale au anunţat că în cadrul acţiunii „Un arbore pentru dăinuirea noastră” în capitală se va naşte un nou parc, în care vor fi plantaţi 650 de stejari, această acţiune a fost amânată pentru toamnă. Potrivit lui Haruţa, decizia a fost luată de conducerea ţării. Aceasta nu a exclus faptul că amânarea se datorează alegerilor, care vor avea loc în ziua următoare Zilei Naţionale a Înverzirii, dar a spus şi că „este vorba despre un proiect amplu, care trebuie bine pus la punct, deoarece noul parc va fi iluminat, pavat, va avea bănci şi flori”.