La evenimentul „Sărbătoarea Speranței”, pe care îl vor desfășura bisericile evangheliste pe 15-16 iulie la Arena Chișinău, se va face o rugăciune pentru Republica Moldova. „Ne vom ruga ca Dumnezeu să binecuvânteze țara noastră”, a declarat Valeriu Ghilețchi, președintele comitetului organizatoric, într-o conferință de presă la IPN.
De asemenea, susține Valeriu Ghilețchi, la eveniment va fi făcută o rugăciune și pentru pace. „Suntem îngrijorați de aceste evenimente care au loc la frontiera noastră și am vrea să intervenim înaintea lui Dumnezeu ca el să se îndure și să ne binecuvânteze cu pace”, a declarat Valeriu Ghilețchi în cadrul conferinței de presă.
Organizatorii susțin că pregătirile pentru acest eveniment au început în septembrie 2022, unind efortul a 16 departamente cu implicarea a mii de oameni din aproximativ 700 de biserici evanghelice din toată țară. Intrarea la eveniment va fi liberă, iar participanții vor avea ocazia să experimenteze o atmosferă specială cu muzică live și mesaj încurajator despre rolul speranței în viața omului. Rugăciunea pentru Moldova și pentru pace va ocupa un loc important în programul „Sărbătorii Speranței”.
Programul „Sărbătorii Speranței” va fi unul divers și plin de momente memorabile, susțin organizatorii. Corul unit „Vocea Speranței”, compus din 700 de voci, va interpreta piese muzicale alături de formații muzicale și interpreți naționali și străini precum: BBSO, Continental (România), Darina Kochanzhi (Ukraina), Huntley Brown (Jamaica), Not an Idol, Kirnev Family, Andrei Jilihovschi (Moldova). De asemenea, Alin Jivan, medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de gimnastică, va împărtăși povestea vieții lui.
Episcopul bisericilor penticostale din Republica Moldova, Victor Pavlovschi, a relatat că este bucuros de posibilitatea organizării evenimentului și este recunoscător pentru pacea care este în țară.
„Ne rugăm pentru pace cât în Republica Moldova, atât și pentru pacea din Ucraina, și în toată lumea. Sperăm că Dumnezeu ne va proteja și prin acest mesaj de speranță vrem să nu dispară acest scântei al speranței în inimile locuitorilor Republicii Moldova. Știm că nu veți regreta după ce veți participa”, a declarat episcopul bisericilor penticostale.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.