Grupurile civice „Oraşul meu drag” şi „Poştaşii Chişinăului” au protestat luni, 24 octombrie, în faţa sediului Primăriei, împotriva lipsei de acţiune a autorităţilor municipale în protejarea monumentelor de importanţă istorică, transmite Info-Prim Neo. Protestatarii au venit la protest cu mături şi făraşe, îndemnându-l pe primarul Dorin Chirtoacă să facă regulă în oraş. „Am venit să îndemnăm primarul să fie ferm, să fie un primar ca în Vilnius, adică să nu permită demolările în Chişinăul istoric”, a menţionat Corina Rezneac, membră a Grupului „Poştaşii Chişinăului”, dar şi a Asociaţiei Tinerilor Istorici. Directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, a declarat că a venit să protesteze pentru că îi pasă de centrul istoric al oraşului şi pentru că îşi doreşte ca aici să existe curăţenie. „Credem că drepturile noastre culturale, patrimoniale, sunt încălcate, adică drepturile cetăţenilor care locuiesc în acest oraş sunt încălcate prin emiterea de autorizaţii şi prin lipsa de acţiune din partea Primăriei şi a Consiliului municipal”, a declarat directorul CReDO. Secretarul general al Consiliului Naţional al ONG-urilor, Antoniţa Fonari, a menţionat că îşi doreşte ca oraşul Chişinău chiar să devină o capitală europeană, după cum a promis primarul. Antoniţa Fonari a mai spus că este insuportabil haosul care se creează în centrul capitalei din cauza automobilelor parcate pe trotuare şi chiar şi pe trecerile de pietoni. Jurnalista Nata Albot a declarat că protestatarii au venit cu mături pentru că sunt simbolul curăţeniei. „Când vrei să faci curăţenie, ce faci? Pui mâna pe mătură. Noi nu am venit cu intenţii războinice, noi nu suntem trimişi de niciun partid. Noi nu avem de gând să-i facem rău partidului din care face parte primarul. Noi doar vrem ca acest primar să uite de politică şi să fie gospodar adevărat”, a spus Nata Albot. Protestatarii au promis să picheteze şi Guvernul, Parlamentul, Procuratura Generală - instituţii care, la fel, în opinia lor, se fac responsabile de haosul şi demolările care au loc în centrul istoric al capitalei. Cele două grupuri civice au înaintat o scrisoare Primăriei Chişinău, care conţine mai multe demersuri pentru protejarea şi valorificarea patrimoniului istoric al capitalei. Printre acestea: racordarea Planul Urbanistic General pentru zona istorică a Chişinăului, conform statutului cu un regim special de protecţie inclus în Registrul monumentelor, interzicerea amplasării panourilor publicitare pe faţadele monumentelor şi a edificiilor din zona istorică a oraşului, interzicerea amplasării gheretelor în Chişinău şi evacuarea celor existente etc. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a ieşit la protestatari şi a declarat că centrul istoric al Chişinăului este în atenţia Primăriei. Edilul a precizat că a fost suspendată eliberarea de autorizaţii şi a certificatelor de urbanism până la elaborarea planului urbanistic zonal şi de detaliu pentru tot centru istoric. „Cu privire la panouri, este pe masa Consiliului municipal proiectul de regulament, conform căruia se va taxa nu pe metru pătrat de imagine, dar pe metru pătrat de dispozitiv şi prin aceasta sper că avea loc diminuarea numărului de panouri pentru că îi va costa mult mai scump pe proprietarii de panouri”, a declarat primarul. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, reconstrucţia centrului istoric ar constitui cel mai scump proiect pe care l-ar avea municipalitatea, iar bugetul ar putea ajunge la 10 milioane de euro.