La prezidenţiale vor fi candidaţi pentru a fragmenta sectorul de centru-dreapta, opinie

La alegerile prezidenţiale vor fi foarte mulţi candidaţi care vor avea rolul doar să rupă din voturile sectorului de centru-dreapta. De acest lucru se declară absolut sigur deputatul liberal-democrat, Vadim Pistrinciuc. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, parlamentarul a spus că alegerea directă a preşedintelui este ceea ce doreşte populaţia.

„Înţeleg că sunt, probabil, şi foarte multe subtilităţi, vor fi în cadrul campaniei care poate aduce câştig cuiva care nu vrea binele Republicii Moldova. Dar este o şansă inclusiv pentru dreapta, este o şansă pentru cei care au luptat ca alegerile directe ale preşedintelui să aibă loc. Şi dacă va prevala raţiunea, inclusiv printre partidele de dreapta, şi nu orgoliul politic, atunci eu cred că această şansă poate fi valorificată în sensul echilibrării, cel puţin pentru început, a puterii în Republica Moldova, cu toate controversele posibile”, a spus parlamentarul.

În opinia deputatului, dacă e să alegi între posibilitatea alegerilor netransparente, „în baza unui târg politic foarte suspicios în Parlament” a unui preşedinte sau între decizia Curţii Constituţionale, fie ea şi surprinzătoare, mai bună este totuşi alegerea directă a preşedintelui.

„Noi vrem ca statul şi instituţiile statului să nu fie totalmente la dispoziţia unui singur partid şi a unui singur om sau a acestei majorităţi create deja, că lucrurile sunt încurcate. Deci, ca să vrem să facem acest lucru, trebuie să fim foarte raţionali şi să acţionăm în baza unor calcule reci şi nu a unor emoţii sau egoism politic şi de partid. Noi ca partid vom câştiga foarte mult, dacă vom reuşi să diluăm din puterea hegemonică a Partidului Democrat şi a prim-vicepreşedintelui care alimentează acest partid. Aceasta pentru noi va fi o victorie destul de mare”, a menţionat Vadim Pistrinciuc.

Deputatul mai spune că nu se ştie care ar fi scenariul cel mai bun pentru prezidenţiale – candidat unic de dreapta sau câţiva, însă PLDM va analiza la rece ca să găsească cea mai bună soluţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.