La Postul vamal Costești s-a deschis o zonă de control vamal cu statut permanent

În cadrul Postului vamal Costești a fost deschisă o zonă de control vamal cu statut permanent. Pentru a preveni formarea rândurilor în apropierea postului vamal de frontieră Costești, transportatorii vor avea posibilitatea să staționeze în zona de control vamal. Aici va fi organizat procesul de facilitare și prioritizare a exportului produselor ușor alterabile, transmite IPN.

Agenția pentru Siguranța Alimentelor precizează că în aceasta perioada a anului tot mai multe fructe perisabile moldovenești se îndreaptă spre masa consumatorilor din alte state. Suplimentar la eliberarea marcajelor „PERISABIL.TRANSPORT PRIORITAR” și informarea transportatorilor privind aplicarea eficienta a acestora, în urma discuțiilor cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și cu Autoritatea Națională Fitosanitară a României, s-a convenit asupra posibilității traversării prin punctul de trecere a frontierei de stat Costești - Stânca.

Prin punctul menționat se permite tranzitul produselor de origine non-animală perisabile cu destinația alte state decât cele ale Uniunii Europene. Regimul de lucru al postului este stabilit 08.00 și 20.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.