La Paris s-a decis acordarea asistenței financiare, dar și sub formă de echipamente și proiecte

Donatorii de pe Platforma de sprijin, care s-au reunit luni la Paris, au decis că vor acorda Republicii Moldova susținere financiară, dar și sub formă de proiecte și echipamente. Despre aceasta a vorbit vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, care a menționat că grupurile de lucru au venit cu solicitări concrete, iar acum se fac totalurile. O listă exhaustivă a asistenței pe care Republica Moldova o va primi urmează să fie prezentată în curând, transmite IPN.

În cadrul conferinței de presă care a fost susținută după reuniunea donatorilor, Nicu Popescu a declarat că nu este vorba doar despre ajutor financiar, dar și despre ajutor prin mecanisme existente de sprijin, inclusiv echipamente, generatoare pentru sectorul energetic, spitale, instituții publice. Vor fi proiecte de izolare termică a imobilelor, dar și echipamente pentru poliție, inclusiv cea de frontieră.

„Există o parte financiară, însă partea cu echipamente concrete este la fel de necesară pentru a ne asigura de faptul că Republica Moldova nu va fi afectată în următoarele luni. În același timp, discutăm cu partenerii noștri și angajamente concrete de a obține acces la anumite resurse de gaz sau electricitate. Și aceste subiecte tot sunt foarte importante. Anume prin această prismă nu aș vrea să reduc totul la anumite cifre și sume de bani, pentru că tipul de asistență pe care ni-l dorim și pe care partenerii noștri ni-l oferă vine pe un spectru mult mai larg”, a notat ministrul moldovean.

Ministra de externe a Franței, Catherine Colonna, a declarat că Rusia s-a lansat într-un șantaj energetic care are consecințe în Moldova, țară care se confruntă la ora actuală cu o scădere cu 50% a volumului de gaze naturale livrate în mod normal. La nivel energetic țara este afectată și din cauza distrugerii infrastructurii energetice ucrainene, fapt ce a privat Moldova de livrarea energiei electrice. La fel a fost afectată din punct de vedere social și economic. „Participanții de pe această platformă și-au luat angajamente importante, o susținere care se îndreaptă pe segmentul energetic în primul rând, pentru că se apropie iarna. Și trebuie să ajutăm Moldova să se aprovizioneze cu gaz și energie electrică”, a mai spus Catherine Colonna.

Ministra de externe a Germaniei, Annalena Baerbock, a menționat că distrugerile din Ucraina au avut consecințe directe asupra Moldovei, inclusiv prin sistarea furnizării energiei electrice. „Astăzi la Paris ne-am reafirmat hotărârea și determinarea, ca europeni, de a susține Moldova”, a mai spus Annalena Baerbock.

Bogdan Aurescu, ministrul de externe al României, a spus că, odată cu lansarea acestei platforme în luna aprilie, a fost acordat sprijin pentru ca Republica Moldova să poată face față provocărilor. „Republica Moldova se confruntă cu provocări umanitare și economice deosebit de extinse. România susține de mulți ani aderarea Moldovei la Uniunea Europeană și Parlamentul, Guvernul și președintele Republicii Moldova s-au înscris hotărât pe acest drum al aderării la UE și acest lucru denotă că integrarea europeană este un motor puternic pentru reforme și prosperitate”, a subliniat ministrul român.

Conferința donatorilor este co-prezidată de România, împreună cu Franța și Germania. Prima reuniune a donatorilor a avut loc la Berlin în aprilie, iar a doua la București în iulie. S-au adunat în total 600 de milioane de euro pentru asistență. Următoarea reuniune similară va avea loc anul viitor la Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.