La Orhei sunt distribuite pachete alimentare în cadrul unui grant oferit de Banca Mondială

Pachetele alimentare în cadrul grantului suplimentar oferit de Banca Mondială la Proiectul „Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială” au început a fi distribuite astăzi la Orhei. Grantul este oferit ca răspuns la criza alimentară globală, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, în total, de ajutor vor beneficia aproximativ 7000 de femei însărcinate şi cele care alăptează şi peste 10000 de copii cu vârsta de până la 2 ani. Scopul iniţiativei este de a preveni malnutriţia în rândul persoanelor vulnerabile în condiţiile de criză economică şi financiară. Pachetele alimentare conţin orez, hrişcă, crupe de grâu, conserve de carne, ulei de floarea soarelui, iar pentru copii – şi pireuri speciale din carne. Fiecare pachet va fi însoţit de un pliant care conţine informaţii utile pentru mame despre modul corect de alimentare, pentru a avea un copil sănătos. Fiecare beneficiar va primi, în total, trei pachete alimentare. Ajutorul este destinat copiilor care întârzie în dezvoltare fizică din cauza alimentaţiei insuficiente, suferă de anemie sau au anumite deficienţe, femeilor gravide cu anemie pronunţată sau cu semne de reţinere în dezvoltarea fătului, HIV infectate, mame singure, celor cu 3 şi mai mulţi copii sau care au venituri de până la 500 lei per membru de familie. Proiectul este implementat de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi Ministerul Administraţiei Publice Locale şi UNICEF. Pachetele alimentare sunt distribuite de Comisiile Raionale pentru Asistenţă Umanitară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.